Ajutoare de încălzire: Pregătiți-vă să dați banii înapoi!
de Mihaela NICULESCU
Zeci de bârlădeni care au beneficiat de ajutoare de încălzire subvenționate, sau direct de bani pentru achiziționarea lemnelor și a combustibilului pentru încălzire, vor trebui să returneze, în această toamnă, sumele încasate pe nedrept. Este vorba de acei beneficiari ai ajutoarelor de încălzire care, din neștiință sau voit, nu au prezentat acte care să ateste veniturile reale ale familiei.
Până la începutul acestei luni, Primăria Bârlad trebuia să prezinte situația cu numărul persoanelor care au de returnat bani și cu debitele aferente. Primăria a solicitat Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui o prelungire a termenului inițial stabilit pentru verificarea beneficiarilor. Legea permite o prelungire a acestui termen, dar numai până la începutul lunii viitoare.
„În această situație se află locuitori ai tuturor localităților din județul Vaslui. Este vorba de sume relativ mici pe care populația le are de restituit. Primarul este cel care va da decizia de debit. Primăria va încerca să recupereze debitul, iar dacă nu va reuși în termen de șase luni, atunci debitele vor trebui recuperate de serviciul de executare silită din cadrul primăriei”, ne-a declarat Sorin Prepeliță, director executiv al AJPIS Vaslui.
Pe măsură ce banii vor fi recuperați, vor fi virați în contul AJPIS Vaslui. Legislația prevede reținerea directă a unui procent din ajutorul social sau din alocația complementară, dacă beneficiarii ajutoarelor de încălzire din această categorie nu doresc să returneze banii.
Așadar, pensionari, asistați social, dar și alte categorii de beneficiari ai ajutorului de încălzire care nu au prezentat dovezi concludente ale veniturilor lunare, sau au încercat să fraudeze statul completând voit greșit cererile pentru obținerea ajutoarelor de încălzire, vor trebui să returneze banii primiți ilegal, în rate, în cel mult șase luni. Întârzierea achitării acestora, va duce la aplicarea de penalități.
Numai primăria e de vina.
Cum se poate sa iei ajutoare pentru încălzire fără sa prezinți vreun document?
Pe langa datornici as da afara si pe cei care le-au acordat, sau i-as pune pe ei acum sa le plateasca, sa mai faca si data viitoare la fel