Business

Orașul unde se va construi cea mai înaltă cladire din România. Grupul Iulius va investi 220 de milioane de euro

Grupul de companii Iulius, deținut de omul de afaceri Iulian Dascălu, va investi 220 de milioane de euro într-un ansamblu multifuncțional, cu spații de birouri, inclusiv cea mai înaltă clădire din România, de retail și petrecere a timpului liber.

„Creat după conceptul «lifestyle center», Openville Timișoara va reuni funcțiuni de office, retail, parc și entertainment. Investiția reprezintă cea mai mare infuzie de capital privat în sectorul de real estate din vestul țării, fiind al doilea proiect de tip mixt din portofoliul companiei, după ansamblul urbanistic Palas Iași”, arată grupul, într-un comunicat.

Proiectul dezvoltat de Iulius Management Center va avea o suprafață totală construită de 594.000 metri pătrați, iar Iulius Mall Timișoara va face parte din acesta.

Cea mai mare pondere o va avea componenta de birouri. În total, vor fi construite șapte imobile de birouri clasa A, cu o suprafață totală de peste 131.000 mp închiriabili, printre care și cea mai înaltă clădire din România.

„Acestea vor forma polul de business al regiunii, destinat companiilor multinaționale cu planuri de expansiune, unde vor lucra aproximativ 13.500 de persoane. Una dintre principalele atracții ale Openville va fi parcul, cel mai mare din vestul țării, desfășurat pe o suprafață de peste 55.000 mp, o adevărată oază de relaxare în aer liber, cu locuri de joacă pentru copii, carusel, patinoar, fântâni arteziene, piațete pentru evenimente, peste 1.000 de arbori și 20.000 de arbuști”, potrivit comunicatului.

În ceea ce privește componenta de retail, Iulius menționează că vor exista peste 100 de magazine, restaurante și cafenele.

Complexul va include și un multiplex cu 15 săli de cinema, precum și o zonă de fresh market, cu fast food-uri și brutării, carmangerii și locații cu produse alimentare naturale.

Openville va include și patru săli pentru evenimente speciale, cu o capacitate totală de 2.500 de persoane, care vor găzdui congrese, seminarii, conferințe de business, întâlniri corporate și petreceri private.

Clienții vor beneficia în total de 3.750 de locuri de parcare, subterane și supraterane.

Lucrările de construcție vor începe în această toamnă, iar până la finalul anului 2016 se vor inaugura 33.000 mp de spații office. Prima fază de dezvoltare va fi finalizată în ultimul trimestru din 2017 și va cuprinde 80.000 mp de birouri clasa A, zona de retail și parcul. A doua etapă va presupune dezvoltarea de spații office până la suprafața de 131.000 mp, în funcție de cerințele pieței.

Primul concept al proiectului a fost creat de compania Jerde din SUA, una dintre cele mai mari case de arhitectură și planificare urbană la nivel mondial. Arhitectul Radu Mihăilescu a adaptat conceptul la condițiile actuale de piață și l-a integrat la linia urbanistică a orașului.

Grupul de companii Iulius deține patru mall-uri sub brandul Iulius (la Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava) și ansamblul urbanistic multifuncțional Palas Iași. Pe segmentul office, compania a dezvoltat la nivel național peste 58.000 mp de birouri clasa A, iar alți 15.000 mp se află în construcție.

Sursa; mediafax.ro

Related Articles

Back to top button