Legendele Bârladului – Prima școală de fete, ridicată de cel mai aprig susținător al emancipării femeiii

de Simona MIHĂILĂ și Răzvan CĂLIN

Cei mai mulți dintre bârlădeni știu că impozanta clădire de pe Bulevardul Epureanu este, pur și simplu, Casa de copii. De fapt, la începuturi, clădirea a adăpostit prima școală de fete din localitate și că întemeietorul acesteia este Neculai Roșca Codreanu, fratele lui Gheorghe Roșca Codreanu, cel care a fondat Colegiul Național ce îi poartă numele. Iată cum de neamul Codrenilor se leagă câteva dintre cele mai importante episoade din viața culturală și spirituală a Bârladului, oameni care și-au pus sufletul și averea spre binele comunității.

Ideea înființării unei școli destinată exclusiv fetelor își are rădăcinile în sufletul filantrop al lui Neculai Roșca Codreanu, dar mai ales în respectul deosebit pe care l-a arătat toată viața sa femeilor.
Deși a trăit într-o epocă în care singurul statut al femeii în societate era de a procrea și a da naștere copiilor, Neculai Roșca Codreanu s-a declarat de la bun început un adept primelor curente ce propovăduiau emanciparea femeii. La toate acestea s-a adăugat și faptul că dintotodeauna a privit școala ca pe principala armă de „iluminare” a maselor. Mărturiile vremii arată că Neculai Roșca Codreanu îndemna în permanență părinții să-și dea copiii la școală, iar elevii silitori erau neîntrerupt în atenția sa, oferindu-le premii la sfârșitul anilor școlari.
În volumul „Valori spirituale tutovene”, Traian Nicola ne dezvăluie că tineretul se atașase într-atât de mult de Neculai Roșca Codreanu, încât îl numea „tetică”, iar el le spunea „fiilor”.

„În zădar se silesc unii a nimici pe femeie, disprețuindu-i drepturile ei; ea a fost și pururrea va fi, partea intimă a neamului omenesc”

Spre sfârșitul vieții sale, este convins de câțiva apropiați, printre care și Gheorghe Asachi, să-și lase averea pentru înființarea unei școli în care să fie educate fetele. Idee pe care a îmbrățișat-o fără tăgadă. Așa se face că în iarna anului 1853 – 1854, își scrie testamentul, iar la 30 ianuarie este redactat în forma finală. Prin cele consemnate, documentul își depășește statutul de simplu testament. Cuprinsul acestuia este ilustrarea caracterului și sufletului celui care a fost unul dintre cei mai luminați binefăcători ai Bârladului.
Și, ca o dovadă a respectului pe care toată viața sa l-a arătat femeilor, iată ce a scris în testamentul: „Compatrioții mei moldo-români, fiind acum de câteva veacuri apăsați și subjugați de influență streină, ba și chiar de cătră unii din Domni și boeri ai țărei, n-au putut cunoaște câtă vătămare se poate aduce societăței prin nepăsarea secsului femeiesc; căci în zădar se silesc unii a nimici pe femeie, disprețuindu-i drepturile ei; ea a fost și pururea va fi, partea intimă a neamului omenesc. Înger păzitor al copilăriei, idealul măreț al juniei, obiectul celor mai vii afecțiuniale omului, visul necurmat al vieței sale, mângâerea, sprijinul bătrânețelor, femeia esercează (exercită, n.r.) asupra omului neîncetat o înrâurire de carea el niciodată nu se va pute înlătura”.
La scurt timp după redactarea acestui testament plin de sensibilitate, Neculai Roșca Codreanu încetează din viață la Bârlad, pe 17 februarie 1854, fiind înmormântat în curtea Bisericii „Sf. Ioan”. De altfel, casa sa era situată chiar în apropierea acestei biserici, însă, actualmente, imobilul nu mai există.

6.000 de galbeni și dobânda pe 7 ani

Cei 6.000 de galbeni pe care Neculai Roșca Codreanu i-a lăsat pentru înființarea școlii nu au fost îndeajuns pentru acest ultim proiect al său. Conștient fiind de acest lucru, el a ordonat, tot prind dispoziție testamentară, ca acești bani să fie fie ținuți șapte ani într-o bancă, timp în care dobânda acumulată să facă suma îndestulătoare.
Conform dorinței sale, instituția avea să se numească „Școala lui Neculai Roșca Codrianul” și trebuia să asigure educație pentru „15 copile române de nație de ori ce stare și treaptă, dar care ar ave trebuință de un asemenea ajutoriu”, iar elevelor vor purta titulatura de „Stependistele Institutului Codrianu”.
Însă, după trecerea celor șapte de la moartea sa, responsabilii testamentari tregiversau deschiderea școlii și, mai mult, începuseră să cheltuiască banii. A fost nevoie ca primăria orașului să intervină pentru ca visul lui Neculai Roșca Codreanu să prindă viață.
Însă vor mai trece mulți ani până ce acest lucru se va întâmpla.

Discipline de școală… ca pentru fete: „Confecționatul hainelor de damă”, „Lucrări de modistă”, „Țesătoria”, „Bucătăria”, „Spălatul”, „Călcatul” și „Grădinăritul de flori, verdețuri și legume”

În 1871 are loc prima tentativă, când s-a cumpărat o casă în care trebuia să funcționeze școala. Dar, sub motivul că întreținerea școlii costa prea mult, cele 10 fete admise prin concurs, au fost internate la pensionul particular al Nataliei Drouhet, care funcționa în Bârlad. Așa se face că această primă serie a școlii lui Neculai Roșca Codreanu nu a putut învăța în instituția acestuia, ci au absolvit cursurile pensionului privat, ulterior fiind angajate ca învățătoare.
Abia la 6 decembrie 1880 s-a deschis Școala secundară – profesională de fete „Neculai Roșca Codreanu”, corpul didactic de atunci fiind format din cinci profesoare. Durata cursurilor era de trei ani, iar disciplinele incluse în programa școlară erau cele prevăzute în testamentul ctitorului: Citirea, Scrierea, Gramatica, Aritmetica, Istoria universală și Istoria Patriei. La acestea, s-au adăugat, de la bun început, alte câteva obiecte de studiu: Religia, Muzica, Româna, Franceza, Italiana, Contabilitatea, Caligrafia, Desenul, Rufăria, Confecționatul hainelor de damă, Lucrări de modistă, Țesătoria, Bucătăria, Spălatul, Călcatul și Grădinăritul de flori, verdețuri și legume.
În acest fel a funcționat școala timp de nouă ani, până în 1889, când a fost închisă din dorința de a fi reorganizată. Provizoratul va fi, însă, de lungă durată, școala nemaifuncționând timp de 12 ani. Autoritățile locale fac demersuri către Ministerul Instrucțiunii și Cultelor ca școala să fie subvenționată de stat, propunere acceptată ulterior.
Școala își reia cursurile abia la 1 septembrie 1901, funcționând o vreme în casele unui preot din Bârlad, Gheorghe Pohrib.
În localul care poate fi văzut și astăzi, de pe Bulevardul Epureanu, s-a mutat doi ani mai târziu. Acum, durata cursurilor crescuse de la trei ani la șapte ani și au fost introduse noi discipline: Geografia, Pedagogia, Științele Naturale, Fizico-Chimice, Igiena și medicina populară, Cântul, Gimnastica și Practica Pedagogică.

Sortită zbuciumului și … băieților

În decurs de câțiva ani, școala își clădește un renume atât pe plan local, cât și național. A câștigat medalia de aur la o expoziție de la Pitești pentru lucrările de broderie, dantele și felurite cusături și împletituri pe care elevele școlii le confeționaseră. În 1908, numărul fetelor care urmau cursurile acestei școli s-a ridicat la 191.
Instituția s-a bucurat de nouă donație, de această dată din partea Cleopatrei C. Iamandi, în valoare de 100.000 de lei, bani cu care s-a construit o mică capelă. Lăcașul de cult, care formează o aripă distinctă a clădirii, s-a păstrat și în ziua de azi.
Cu timpul, școala s-a transformat în Liceul industrial de fete „Neculai Roșca Codreanu”, cursurile întinzându-se pe durata a opt ani. Avea să dispară definitiv în urma reformei învățământului din 1948.
Ca o ironie la adresa dorinței ctitorului său, în clădire a funcționat timp de 10 ani, Școala pedagogică de băieți. După care, din 1958, clădirea a fost transformată în orgelinat.
Ca o mărturie a vremurilor trecute și în semn de prețuire față de cel care a fost unul dintre filantropii Bârladului, în 1908 i-a fost ridicată o statuie din marmură, amplasată în curte.