Mihaela Petrea, din nou pe podium!
de Răzvan CĂLIN
Mihaela Petrea, una dintre cele mai titrate atlete bârlădene, a revenit în forță și, recent, a făcut din nou dovada valorii sale.
Ea a participat, la finele săptămânii trecute, la Campionatul Național de Tineret și Seniori, desfășurat la Pitești, unde a reușit să își adjudece două medalii: argintul la proba de 2.000 de metri obstacole și bronzul la aceeași probă, dar la categoria seniori.
„Este un rezultat foarte bun care arată că Mihaela este în formă și încă va mai avea un cuvânt greu de spus în atletismul românesc. Nu putem decât să ne bucurăm de performanțele ei, să fim mândri și să tragem speranțe că și pe viitor va avea evoluții cel puțin la fel de bune la următoarele competiții naționale și internaționale”, ne-a declarat Lucian Bolgar, antrenorul Mihaelei Petrea.
Deși atleta nu mai este legitimată la CSS Bârlad, fiind acum sportiv al CSU Galați, Mihaela Petrea continuă să se antreneze la Bârlad, avândul în continuare drept antrenor pe Lucian Bolgar, cel care a pregătit-o încă de la primii ei pași în atletism.