Legendele Bârladului – Lumină electrică. O fi și asta de legendă?

Simona MIHĂILĂ

Iluminatul electric ni se pare astăzi atât de firesc, încât îl considerăm o banalitate. Dar pentru bârlădenii care trăiau în urmă cu 110 ani, atunci când electricitatea a pătruns în Bârlad, a fost o minune.

Bătrânii continuă să creadă că așa este și acum. Ca să ne convingă, ne invită ca timp de măcar o săptămână, să nu mai aprindem lumina și să ne ajutăm doar de lumânări și de lămpi cu gaz. Vom renunța, firește, și la beneficiile care decurg din existența curentului electric, adică la televizor, computer, internet, mașina de spălat, aerul condiționat, frigider și aparate de radio. În plus, să ne imaginăm o noapte pe străzile orașului, fără nici măcar un bec aprins. Abia atunci vom fi siguri de minunea cu numele electricitate.

Până în 1905, baza iluminatului în casele oamenilor, cât și pe străzile Bârladului, era „gazânca” sau petrolul lampant. Documentele arată că asemenea combustibili erau folosiți în iluminatul public încă din 1870. Într-o scrisoare către arhitectul orașului, se cerea ca „împreună cu antreprenorul iluminăsirii orașului” să se constate „starea fanarelor și mașinilor și a stâlpilor” și, împreună cu „Dl. Adjutor să raporteze de toate stricăciunile și lipsurile ce vor fi în cel mai scurt timp”.

Documentele vremii arată că exista și un regulament al iluminării orașului, care urma să fie pus în aplicare de la 1 ianuarie 1871 „regulând numărul lampadarelor ce au fi date în purtare a fiecărui lampistru”.

În 1871 se dispune de către municipalitate „a se așeza cele 40 de fanare”, iar în 1872, se cere arhitectului orașului să prezinte devizul pentru „facerea din nou a 57 de fanare și 56 fanare cu stâlpii lor la strada spre gară fiindcă de la 1 septembrie viitor urmează a se pune în circulație calea ferată și este necesitate a se așeza la gară niște asemenea fanare”.

Iluminatrea orașului se făcea de către antreprenori angajați cu contract, cărora li se plătește anual circa 27.000 de lei, având îndatorirea de a lumina 580 de fanare în oraș și 30 în „grădinile Comunei, arătându-se că numai în timpul de vară, numărul fanarelor din oraș s-au înmulțit cu 36, așezându-se pe unde trebuița a reclamat”.

Un primar destoinic știe ce are de făcut

Exista, totuși, regretul că „deși Comuna (aici, cu sensul de «comunitatea – n.r.» cheltuiește o sumă considerabilă pentru acest serviciu, el nu este satisfăcător”. Asemenea lucru reieșea și din rapoartele autorităților care reflectau rezultatul controalelor făcute de „polițaiul orașului”: „… lămpile ce sunt așezate pe diferite puncte pentru iluminarea orașului, sunt parte din ele stricate pe la geamuri, altele plecate într-o parte și în sfârșit neregulate, cum se cade”.

În aceste condiții, în 1896, Consiliul Comunal liberal a decis schimbarea iluminatului cu petrol al orașului cu „gaz aerian sau cu electricitate”. Numai că nu era atât de simplu precum se credea, documentația necesitând destul de mult timp. A fost elaborat un memoriu intitulat „Proiect de iluminat general cu electricitate a orașului Bârlad”, în care se arăta: „Urbea dispune de 850 de lămpi cu petrol ordinar de 10 lumânări intensitate și 40 lămpi de petrol sistem Washington cu 300 de lumânări intensitate cerută, cele mai multe duiele având necesitate de reparații radicale”.

Se pare că proiectul a avut destule lacune, căci nu a fost aprobat de Consiliul tehnic superior.

Din „Bârladul, odinioară și astăzi”, aflăm că municipalitatea nu se dă bătută și caută un nou proiectant. Primarul de atunci, pe nume Teodor Emandi, apelează la ajutorul Bucureștiului, care recomandă doi specialiști: Alexandru Davidescu și Ioan Ștefănescu-Radu. Se poate spune că aceștia au reprezentat „creierul” iluminatului electric la Bârlad. Proiectul întocmit de ei a fost aprobat de Camera Deputaților și de Senat.

Surprinzător, unul dintre cei care s-a opus a fost bârlădeanul Ernest Juvara, deputat de Tutova, care s-a arătat îngrijorat că orașul nu va putea suporta cheltuielile de exploatare a instalațiilor electrice și că ar fi bine „să se aștepte ultimul cuvânt al științei, deoarece zilnic se fac noi invențiuni”.

… și feeria luminilor a cuprins Bârladul

Scriam mai sus că sistemul de iluminat de atunci era destul de defectuos și, pe deasupra, necesita și menținerea unui numeros personal pentru întreținere, alimentare, aprindere și stingere a lămpilor.

Noul proiect prevedea montarea a 670 de lămpi cu incandescență (cu filament de cărbune), fiecare „a câte 25 de lumânări” și a 98 de lămpi cu arc electric „a câte 650 de lumânări” (aici, cuvântul lumânări are sensul de intensitate).

Proiectul mai cuprindea și un studiu privind iluminatul locuințelor, al școlilor, diverselor instituții și al unităților militare din oraș. De asemenea, includea și un calcul al rentabilității din care rezulta că valoarea cheltuielilor necesare în noul sistem nu o depășea pe cea existentă în iluminatul cu petrol.

Amplasamentul uzinei electrice a fost fixat pe un teren central, situat în incinta primei școli primare din Bârlad (Școala primară nr. 1 de băieți, local în care a funcționat anterior clasul real al lui Gheorghe Roșca Codreanu). Aici a fost construită hala de mașini, precum și instalațiile anexe auxiliare.

Adjudecarea lucrărilor s-a făcut prin licitație publică. A câștigat „Ganz & Co.” Budapesta, valoarea contractată fiind de aproape 397.000 de lei, plătibilă în timp de 12 ani, cu dobândă de 6% pe an, cu termen de grație de un an (adică plata începea din 1906).

Pentru o populație de 27.000 de locuitori, cât avea Bârladul în acele vremuri, cele două motoare a câte 95 de cai putere, prevăzute pentru a furniza energia necesară iluminatului public și particular, s-au dovedit a fi, în scurtă vreme, insuficiente. Mai mult, cifrele au fost altele decât cele prevăzute. Exemplu: în loc de 397.000 de lei, instalația a costat aproape 774.000 de lei; întreținerea a costa în loc de 30.000 de lei pe an, 102.406 de lei. S-a dovedit că profitul pe care municipalitatea îl obține din această instalație (cu abonamentele particularilor) nu poate să acopere cheltuielile și „interesele capitalului întrebuințat”. Așa că primăria a amplificat puterea instalată cu încă un grup electrogen, reprezentând, în total, circa 200 kw.

Pe Strada Regală, de la Grădina Publică până la Căzărmi, stâlpii cu lampioane erau pe partea stângă a străzii. Pe Bulevardul Epureanu, lampioanele era suspendate de un cablu ancorat de doi stâlpi aflați față în față, „fapt ce-i dădea un farmec și un pitoresc plăcut”, după cum își amintește bârlădeanul Gheorghe Gâlcă.