Atenție, urmează o ploaie de stele căzătoare!
* Observatorul Astronomic Bârlad ne invită la ploaia de stele căzătoare, fenomen anual, a cărui punct maxim de vizibilitate va putea fi studiat de publicul curios prin intermediul telescoapelor de la Planetariu.
Ploaia de stele (cunoscută în limbajul de specialitate drept curentul de meteori Perseide) este un fenomen care are loc în fiecare an, în august. În 2015, perioada de activitate a Perseidelor a început pe 17 iulie și se încheie pe 24 august.
Punctul maxim al fenomenului, cel în care curioșii vor putea admira ploaia de stele în toată splendoarea sa, se va desfășura în noaptea dintre 12 și 13 august, când Observatorul Astronomic de la Bârlad va fi deschis publicului.
La ora 20.30, Dumitru Ciprian Vîntdevară, muzeograf la Planetariul Muzeului „Vasile Pârvan” și coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad, va susține o conferință despre curenții meteorici (ploile de stele), după care până la ora 4 dimineață, publicul este invitat să se delecteze cu acest fenomen anual. Observațiile astronomice se vor face prin instrumentele optice din dotarea Planetariului.
Pasionații de astronomie vor avea ocazia să urmărească diverse corpuri cerești, cum ar fi planeta Saturn, și, de asemenea, să urmărească documentare de astronomie. Prețul unui bilet este de 2 lei.
„<Ploile de stele căzătoare> au ca sursă de inspirație, un punct luminos, ca o stea, ce pare că se desprinde de pe bolta cerească deplasându-se cu mare viteză, timp de câteva clipe, după care se stinge. În realitate sunt fragmente de corpuri interplanetare de dimensiuni foarte mici, ce pătrund în atmosfera Pământului și ard în întregime prin frecarea cu aerul. Dacă corpul respectiv este suficient de mare, lasă o dâră luminoasă și chiar o explozie, ce poartă denumirea de bolid”, a declarat muzeograful Ciprian Vîntdevară. (Simona MIHĂILĂ)