Social

Editorial – Băăă! Da’ voi chiar că sunteți cu vaca!

N-o să-mi cer scuze pentru limbajul suburban, nedemn pentru o publicație serioasă, pentru că e singurul mod de comunicare pe care îl pot înțelege acele jivine bipede cărora mă adresez în mod special. Băi jivinelor, băi dobitoacelor, de ce vă bateți joc voit de niște oameni care, într-un fel sau altul, vă țin cu fundul în puf?

Băi bidiviilor, mulți dintre voi aveți copii. Oare sunt mândri de voi? Oare ei știu că voi sunteți responsabili pentru nervii și rușinea fiecărui alt copil căruia i se spune vorba aia cu „Apă nu-i, lumină nu-i..”?!

Dar știți, hienelor, că dacă nu e apă e vina voastră? Știți că rețeaua de distribuție a apei e aproape de vârsta voastră și că de asta sunt avariile așa de dese? Știți că nu trece zi să nu fie oprită apa la vreun bloc pentru lucrări la „rețea”? Știți că se sparge câte o conductă din alea mari în fiecare lună, șoselele fiind „spălate” cu sute de metri cubi de apă, pe care tot noi îi plătim? Sigur că știți, cum să nu știți?!

Dar știți, măi șerpilor, că încă mai sunt orășeni cu latrina-n curte, care așteaptă încă de când voi, tineri uteciști, l-ați împușcat pe Ceaușescu, să le curgă apă la robinet? Știți că mulți au murit tot așteptând? Știți, știți și asta. Cum să nu știți?

Știți tot, dar nu vă pasă. Ce dacă au murit? Și-au făcut treaba și au votat. Iar unii, iertată să-mi fie bănuiala, unii mai votează încă de pe lumea ailalată. Că despre asta asta e vorba, parveniților! Despre voturi.

Și ce dacă județul Vaslui a pierdut vreo 20 de milioane de euro, în numele CJ, și-al Aquavas, și-al sfântului ISU, amin!? Și ce dacă acești bani erau pentru rețelele de apă-canal din Vaslui, Bârlad și Huși?

Poate că a greși e omenește, poate că numai cine nu muncește nu greșește, poate că una, poate că alta… Dar intenția este elementul care separă greșeala de bătaia de joc. Iar voi asta ați făcut. V-ați bătut joc, pentru că nu mai aveați ce mai spune la campaniile de la anul. Canalizarea e un mare punct în programele voastre încă din 2004, când ați spus „vom face”. În 2008, ați demarat procedura. În 2012, linia de finanțare era deschisă. Iar în 2016 ce-o să spuneți? Aceleași baliverne? Sau că încă nu s-a pierdut totul, că încă se mai poate finanța pe altă axă? Adică nici pomana nu e bună azi dacă se dă și sâmbăta viitoare? Dar de ce nu spuneți că puteați să faceți până acum, dar nu ați vrut, că pe urmă trebuia să gândiți un alt „program” politic de dezvoltare administrativă?

Dacă banii s-ar fi pierdut doar din incompetență, cineva va trebui să răspundă. Ar trebui imputați cuiva. Dacă s-au pierdut pentru a face alte jocuri, același cineva ar trebui să răspundă.

Cum să dai cu șutul la 20 de milioane de euro așa, de drag? Păi voi știți, măi paiațelor, cât face asta în bani românesti? Vreo 900 de miliarde de lei vechi. Nu e chiar un fleac, nu? Adică exact cât ar câștiga un vasluian dacă ar trăi 200 de vieți!

Dacă puteți leza dreptul la un trai civilizat omului, iar apoi să vă împăunați în fața lui, cerându-i să aibă încredere în voi, să mă iertați, vă rog, dar chiar că sunteți cu vaca!

Review Overview

User Rating: 4.85 ( 1 votes)

Related Articles

One Comment

Back to top button