Social

Accident de cascadorii râsului!

de Răzvan CĂLIN

Duminică seara, un accident rutier mai puțin obișnuit s-a petrecut pe raza comunei Puiești. Dumitru P., în vârstă de 69 de ani, din municipiul Hunedoara, se afla în vizită la niște rude în satul Puiești. În jurul orei 22,  s-a hotărât să plece de la aceste rude și a pornit mașina personală cu intenția de a ieși din curte. În ajutorul său a sărit un localnic, Mirel R., de 56 de ani, care îl dirija pentru a efectua manevra de mers înapoi. Numai că, șoferul nu s-a asigurat corespunzător și l-a accidentat chiar pe bietul om ce încerca să-i dea o mână de ajutor.

„Într-o primă fază, atât conducătorul, cât și victima, nu au luat foarte în serios accidentarea, mergând pe ideea că nu s-a întâmplat nimic serios sau mai exact că nu a fost rănit foarte tare. Prin urmare, conducătorul auto a condus victima la locuința acesteia. Din păcate, a doua zi Mirel R. a acuzat dureri și a solicitat ambulanța”, ne-a declarat subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Transportat la Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad, bărbatul a fost diagnosticat cu fracturi costale. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button