Cod galben de caniculă
de Marian MOCANU
Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de caniculă pentru județul Vaslui și alte 34 de județe, cod care va fi în vigoare pentru astăzi și mâine. Zilele următoare nu vor fi nici ele mai răcoroase, fiind anunțate temperaturi de 32 grade întreaga săptămână viitoare.
Meteorologii au emis cod galben de caniculă, valabil joi și vineri, în toată țara cu excepția județelor Constanța, Tulcea, Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Iași, Botoșani, Suceava și Bistrița-Năsăud. Astfel, în aceste zile, în județul Vaslui, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Conform prognozei meteo, nici săptămâna viitoare nu vom scăpa de caniculă, dupăamiaza mercurul din termometre urcând până în jurul valorii de 32 grade celsius, în timp ce noaptea nu vor coborî sub 14 grade Celsius. Precipitațiile vor lipsi cu desăvârșire până cel puțin la jumătatea lunii august.