SocialSport

Perioadă nefastă pentru RC Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Clubul bârlădean nu mai poate conta pe serviciile a doi jucători de bază: Justian Tăchel și Laurențiu Borcia.

După înfrângerea usturătoare din debutul returului campionatului Diviziei Naționale de Seniori, se poate spune că echipa de rugby RC Bârlad trece printr-o perioadă mai puțin fastă. Colac peste pupăză, doi dintre jucătorii cei mai valoroși (piese importante în angrenajul echipei gândit de antrenorul Ioan Harnagea) nu vor mai putea să-și ofere serviciile.

justian_tachelUnul dintre ei este Justian Tăchel, care în timpul meciului cu CS Știința Petroșani, de sâmbăta trecută, s-a accidentat foarte tare, borcia_laurentiusuferind o ruptură de ligamente colaterală. Dacă vineri, 21 august, când se va afla rezultatul examenului RMN, diagnosticul va fi confirmat, RC Bârlad nu va mai putea conta pe acest jucător pentru cel puțin opt luni. Al doilea jucător de bază este Laurențiu Borcia, care a decis să părăsească pentru totdeauna acest sport și a plecat peste hotare în speranța unui trai mai bun.

”Sunt doi dintre jucătorii noștri cei mai importanți, dar, din păcate, asta e situația. În cazul lui Tăchel, recuperarea este cea mai de lungă durată. Iar cât îl privește pe Borcia, este dreptul său să spere la ceva mai bun. Nu a mai fost mulțumit de salariu și a decis să-și încerce norocul cu o altă slujbă, peste hotare, în altă țară. Într-adevăr, trecem acum printr-o perioadă mai dificilă. Suntem nevoiți să facem o nouă reconstrucție a echipei din mers, dar sper că până la urmă vom trece cu bine și peste această perioadă mai puțin fastă”, ne-a declarat Ioan Harnagea, antrenorul RC Bârlad.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button