Social

Ajutoare de urgență pentru 11 familii greu încercate

de Roxana NĂSTASĂ

După ce au depus dosare la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui, 11 familii vor primi ajutoare de urgență, dosarele fiindu-le aprobate la București. Suma totală pe care o vor primi este de aproximativ 40.000 de lei.

Zeci de vasluieni aflați în situații disperate au solicitat ajutoare de urgență de la stat. Potrivit directorului Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui, Sorin Prepeliță, tot mai mulți sunt cei care, aflați în situații de sărăcie extremă, depun cereri pentru a primi un astfel de ajutor. Au fost însă aprobate 11 dosare  la nivelul județului, suma totală pe care o vor primi beneficiarii fiind de 40.000 de lei.

„Au fost depuse foarte multe dosare pentru ajutor de urgență, însă de această dată au fost aprobate 11 la nivelul județului. Este vorba de două familii cărora le-a ars casa în urma unui incendiu, cinci situații de sărăcie extremă și șase cazuri medicale, în care un membru al familiei necesită operație extrem de costisitoare în afara țării”, ne-a declarat directorul AJPIS Vaslui, Sorin Prepeliță.

Ultima dată când Guvernul a alocat fonduri pentru ajutoare de urgență a fost la începutul lunii iulie când din Vaslui au fost trei beneficiari.

Suma minimă pe care o pot primi de la stat cei aflați în nevoi este de 1.000 de lei, iar cea maximă, care se acordă în cazul persoanelor care suferă de boli rare sau care au nevoie de intervenții chirurgicale extrem de costisitoare care nu se pot efectua în țară, este de 6.000 de lei. În cazurile de boală, în care sunt necesare intervenții în străinătate se face propunere mai mare de 3.500 de lei pentru că, deși contravaloarea operației este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, e nevoie de bani pentru transport, cazare și alte asemenea. De la momentul cererii ajutorului de urgență până la primirea banilor durează un minim de două luni.

La nivel național, Guvernul a aprobat de această dată alocarea sumei de 915.300 de lei ca ajutoare de urgență pentru sprijinirea a 327 de familii.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button