Medici de negăsit la unele centrele de permanență
Review Overview
de Roxana NĂSTASĂ
Unele centre de permanență înființate la nivelul județului Vaslui pentru decongestionarea activității din spitale nu funcționează cum trebuie, e de părere directoarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, Simona Polak. Aceasta ne-a declarat că a primit numeroase sesizări în acest sens, de curând Centrul de la Stănilești fiind luat iar în vizor pentru că a fost găsit pentru a treia oară în decurs de doi ani fără medic la program.
„În perioada care a trecut ne-am confruntat cu o serie de probleme menite să dea de gândit asupra modului în care unii furnizori de servicii medicale își desfășoară activitatea în ceea ce privește corectitudinea, promptitudinea și, mai ales, grija față de pacient și de nevoile acestuia. Prezența medicilor de familie la program lasă de dorit în cadrul centrelor de permanență. Avem sesizări scrise și verbale asupra modului în care se desfășoară activitatea în unele dintre aceste centre din judet. De exemplu, Centrul de Permanență de la Stănilești este campion la astfel de lucruri, fiind a treia oară în decurs de doi ani când medicul de familie nu este găsit la program Nu peste tot se întâmplă însă același lucru. Există și centre unde chiar există aplecare și interes față de pacienți, unde medicii își dau silința și chiar se preocupă de dotarea centrului”, ne-a declarat Simona Polak, președinte al CJAS Vaslui.
Din păcate, măsurile care pot fi luate în asemenea cazuri pentru a nu se mai repeta sunt îngăduitoare, de aceea se tot practică. Un alt exemplu concludent poate fi și la Centrul de Permanență de la Codăești când în această vară o fetiță de numai doi ani a fost târâtă de căruță iar la centru nu a fost găsit medicul la program, fiind la service cu mașina. Atunci acesta a fost atunci amendat cu 1.000 de lei. Din păcate, amenzile se dau doar în astfel de cazuri.
„Din nefericire, măsurile care pot fi luate atât de către Casa de Asigurări de Sănătate, cât și de către Direcția de Sănătate Publică în acest sens sunt minimale. Singurul lucru care se poate face este să nu se deconteze ziua respectivă. În schimb, măsuri care să mearga până la închiderea unui astfel de așezământ care pare inutil, nu există”, a mai adăugat Simona Polak.
La nivelul județului Vaslui funcționează 11 centre de permanență, în cadrul cărora își desfășoară activitatea 57 de medici și 57 de cadre sanitare medii.