INTERVIU Dan Adamescu: KPMG a facut tot posibilul sa blocheze vanzarea Astra. Allianz si Generali vor prelua toata tara si la anul se vor dubla preturile
Dan Adamescu, patronul Astra Asigurari, sustine intr-un interviu acordat HotNews.ro ca scopul ASF si KPMG a fost blocarea unui posibil investitor in Astra si nu acela de a atrage un investitor strategic. Adamescu spune ca au existat investitori care au avut acces la camera de date a companiei, dar nici unul nu a depus o oferta pentru ca administratorul special KPMG a facut tot posibilul sa blocheze vanzarea prin cifrele prezentate investitorilor. Adamescu mai spune ca preluarea AXA Life ar fi adus pentru Astra 35 milioane de euro, bani care ar fi relansat societatea, si acuza ca „tranzactia a fost oprita de Rusanu, de Negritoiu, de toti, pentru ca stiau ca daca Astra preia AXA se relanseaza si va merge extraordinar. Acesti oameni au vrut de fapt sa omoare Astra”.
- Reporter HotNews.ro: Cum comentati oficial anuntul facut miercuri de ASF privind intrarea in faliment a Astra Asigurari? Cum comentati declaratiile ca ati fost extrem de lacomi?
Dan Adamescu: Nu am primit nici o oferta. Sunt niste declaratii ca sa se acopere. Daca Misu Negritoiu poate sa spuna ca a fost pe masa o oferta de la unul din investitori, atunci da. Dar nu a fost nici o oferta.
- Reporter HotNews.ro: Misu Negritoiu spunea ca KPMG a contactat peste 30 de investitori strategici si institutionali..
Dan Adamescu: Da, da.. A fost foarte moale afluenta de investitori. Astra este una din singurele companii de asigurari care mai sunt nationale si care ar trebui sa fie mandria poporului respectiv. Astra in Romania si PZU in Polonia. Restul este globalizat, este in mana gigantilor. Si de aceea pentru economia romaneasca, Astra era o perla si trebuiau facute toate eforturile sa ne-o mentina. Era mandria noastra. Eu am facut-o pentru Romania si pentru romani. Am vrut sa le arat ca suntem in Europa si ca suntem la fel de buni ca ceilalti. Ne-am dus in Ungaria, unde suntem in top 10 pe aceasta piata. Suntem in Slovacia, suntem in Germania.. Ei si atunci, la un moment dat, romaneste, nu s-a mai vrut. Nu stiu din ce cauza, eu sunt extrem de dezamagit..
Investitori au fost. Problema este ca KPMG a facut tot posibilul sa blocheze vanzarea, aducand aceste cifre. Ati vazut. Am plecat de la o gaura in rezerve. Rezervele sunt discutabile, in sensul ca firmele de asigurare au actuari (n.aspecialist in calcule statistice privitoare la asigurari si, in general, la probleme financiare, potrivit Dex Online) care calculeaza ce rezerve trebuie sa aiba la vanzarea pe care o fac. O data pe un an sau o data la doi ani sau de doua ori pe an vine regulatorul, si au si ei actuarii lor care calculeaza, si este o discutie in care asiguratorul spune ca are nevoie de o suma si regulatorul spune ca trebuie mai mult. Ca regulator, sigur are intotdeauna dreptate. Avem unele discutii, dar pana la urma spunem, bine, aducem banii. De-a lungul anilor toti au adus banii – ca a fost Omniasig, ca a fost Allianz – toti au adus bani. Asiguratorii maresc capitalul, ca sa acopere lipsa rezervelor, dar niciodata aceasta lipsa de rezerve nu a fost tema de administrare speciala, ci discutii amicale si noi am adus banii.
In cazul Astra, domnul Rusanu (n.a Dan Radu Rusanu, fostul presedinte ASF, care a decis deschiderea procedurii de redresare financiara la Astra), cand a aflat ca am cumparat AXA, aceasta cumparare care era de fapt un apogeu al Astra, numarul unu din Romania cumpara numarul unu francez AXA, a fost o chestie de imagine extraordinara, domnul Rusanu a facut un control fulger la noi si a gasit 52 de milioane lei ca ar fi rezerve prea mici si a hotarat sa ne bage in faliment..
- Reporter HotNews.ro: In redresare financiara…
Dan Adamescu: Nu, nu, a vrut in faliment. Si s-a dus la Ponta. Si el cu Ponta s-au dus la Consiliul suprem de supraveghere financiara de la Banca Nationala si acestia le-au spus ca Astra este firma sistemica, care are 4 milioane de clienti si ca daca se prabuseste Astra se duce toata economia romaneasca. Si li s-a explicat ca nu pot sa faca asta.
Si atunci a iesit domnul Ponta si a spus ca a vazut un film: too big to fail. Asa a interpretat el. Astra e prea mare ca sa cada. Au lucrat doi ani, dupa Rusanu, care a trebuit sa plece, a venit acest alt geniu, Negritoiu, si aceasta a fost tema cred ca de atunci. Ponta a declarat ca punem pe butuci TAROM-ul. Astra asigura TAROM-ul de 9 ani. Asigurarea TAROM-ului era facuta de reasiguratori. Noi primeam numai un comision, eram doar in fronting. Niste aberatii, niste minciuni. Ne-a interzis sa asiguram TAROM.
Aceasta administrare care s-a bagat prin KPMG a strangulat Astra. Tema lor a fost sa distruga Astra si au distrus-o. Ieri, nu ati vazut, fata aceea, Speranta Munteanu, ce fericita era? Ea si-a ratat mandatul. KPMG a venit, trebuia sa relanseze firma si nu a reusit, deci este o ratare. Si ea era fericita de parca a dat lovitura, pentru ca ea nu si-a ratat, ci si-a indeplinit, de fapt, mandatul.
- Reporter HotNews.ro: Ea, cine?
Dan Adamescu: Speranta Munteanu, directoarea KPMG.
- Reporter HotNews.ro: Bun, dar Misu Negritoiu spunea, in urma cu o zi, ca planul de redresare financiara de majorare a capitalului social cu 490 milioane de lei a fost aprobat inclusiv de actionarii Astra. Negritoiu spunea ca ati avut 18 luni sa faceti propuneri de redresare, sa participati la majorarea de capital etc. Intrebarea este: de ce nu ati facut-o? De ce nu ati adus banii in Astra?
Dan Adamescu: Era vorba ca vin investitorii. Semnalul pentru mine era sa vand si sa plec. Si atunci, acum in ultima clipa, cand am vazut ca nu au reusit cu investitorii, am depus si eu acest plan. Ca dau eu banii. Si ati vazut – nu au luat in considerare propunerea noastra. Dumnealui stie de ce.
- Reporter HotNews.ro: Puteti sa ne dati detalii despre acesti investitori? Spuneti ca nu ati primit nici o oferta. Pe de alta parte spuneti ca au fost niste investitori, dar discutiile au fost moi. Este putin contradictoriu..
Dan Adamescu: Nu e nimic contradictoriu. Daca KPMG spune ca Astra are o gaura in rezerve de 400 de milioane, dupa 6 luni spune 800 de milioane si acum s-a ajuns la 1 miliard. Ati vazut si ce se balbaia si Negritoiu, nu mai stia unde a ajuns. Daca era nevoie ajungeau la 2 miliarde. Adica erau sume ca sa nu vina nici un investitor. Ce investitor vine sa aduca 200-300 de milioane de euro in Romania? Nimeni. Fiindca nu a fost scopul sa vina cineva, ci sa nu vina nimeni. Si in ziua cand au deschis data room-ul, si au dat date, in ziua aceea cand au vazut ca este interes, s-a dat ultima lovitura – decizia ASF 999 (n.a vezi aici detalii despre aceasta decizie ASF care a restrictionat la jumatate nivelul de subscriere a Astra Asigurari).. Asta a fost ultima decizie politica de a omori Astra.
- Reporter HotNews.ro: Dar cine are interesul sa omoare Astra? Ponta?
Dan Adamescu: Nu stiu..
- Reporter HotNews.ro: Sunt voci in piata care afirma ca Sebastian Ghita ar fi fost interesat sa cumpere Astra. Confirmati?
Dan Adamescu: Da, a fost.. Dupa informatiile care exista in piata, publice, fiindca eu nu am alte posibilitati. A fost, a inceput Ponta-Ghita, asta a fost axul. Ideea lor era sa..200 de milioane au zis ca Adamescu are 200 de milioane. Trebuie luate..
- Reporter HotNews.ro: Ce 200 de milioane?
Dan Adamescu: De euro. Au zis ca la Astra s-au furat 200 de milioane, trebuie gasite. Uitati-va la ce a aparut in presa..
- Reporter HotNews.ro: Nu. Spuneti-mi d-voastra. Vi s-a propus ceva de catre Sebastian Ghita?
Dan Adamescu: Nu, nu mi s-a propus nimic. Punct. Inchidem. Nimic. Si nu inteleg de ce a fost distrusa aceasta perla a industriei romanesti. Asta o spun toti marii, de la Isarescu pana la… Astra era una din mandriile acestei tari si ideea mea a fost, fiindca am o varsta, sa o privatizez peste bursa, ca toti romanii sa aiba Astra, si ea sa fie un asigurator national, puternic, exact ca PZU-ul. Toti polonezii se asigura la PZU. Astra este la fel, asigurarea de inima a romanilor. Asta deranjeaza, nu stiu pe cine..
- Reporter HotNews.ro: Credeti ca Ponta-Ghita ar fi vrut sa cumpere Astra?
Dan Adamescu: Nu, nu. Nu pot sa spun asta. Ponta a iesit sa spuna ca Astra pune pe butuci TAROM-ul. Noi eram numarul unu, cea mai puternica societate de asigurari din Romania, si a iesit sa spuna ca punem TAROM-ul pe butuci. Asta este o minciuna. (Rade..) Noi am asigurat 9 ani TAROM-ul, nu am avut nici o problema, am platit toate daunele. Si a iesit si a spus ca 200 de milioane lipsesc. Si ieri a dat o scrisoare, ati vazut pe blog, (n.a pe Facebook) fericit ca in sfarsit buboiul de la Astra s-a spart. Ce buboi?
4 milioane de oameni care vor incepe sa mearga la Fond si o sa inceapa sa ceara banii.
- Reporter HotNews.ro: Misu Negritoiu spunea de 1,8 milioane de asigurati..
Dan Adamescu: Da, bine, astea sunt jocuri. Cine o sa le prelucreze? Unde sa mearga? Habar nu au nici unde sa mearga. Nu stiu nimic..
- Reporter HotNews.ro: Chiar asa, in perioada urmatoare cum..
Dan Adamescu: Nu stie nimeni. Nu ma intrebati. Eu nu mai am acces la firma de 2 ani. KPMG conduce firma..
- Reporter HotNews.ro: Negritoiu spunea ca a discutat cu actionarii, ca s-a ajuns la un acord ca actionarii sa vanda la pachet, nu stiu ce inseamna asta, dar ca in procesul acesta de atragere a unui investitor, actionarii au fost extrem de lacomi.
Dan Adamescu: Asta este aberatia. A fost intrebat daca exista o oferta. Si ati vazut ce a zis. Ai uitat. S-a intrebat de 3 ori: Domnule este o oferta? S-a facut o oferta lui Adamescu?
Si a zis..’Ah..nu va pot spune’.. Domnule Negritoiu, iar, s-a facut oferta? „dar nu am voie, e confidential..” Asta e. E o minciuna. Nu a existat nici o oferta, fiindca au avut grija sa blocheze orice oferta.
- Reporter HotNews.ro: Iarasi, o chestie foarte importanta, Misu Negritoiu spune ca d-voastra ati tot cerut de fiecare data sa iesiti din starea de supraveghere financiara, dar ca legea nu le da voie sa scoata un asigurator din starea de administrare financiara fara refacerea indicatorilor financiari si de prudentialitate. De ce ati mai cerut acest lucru?
Dan Adamescu: Ca sa salvez firma, ca o strangulau zi pe zi. O omorau. KPMG nu o relansa. O omora. Este normal. De aceea spune el asta. Acum vor fi facuti responsabili. Si astea sunt intrebarile care se pun. Domnule, o firma care avea 52 de milioane de lei lipsa la rezerva (..) sa se ajunga la 1 miliard de lei gaura de catre KPMG care a trebuit sa o administreze, sa fie bine, si o omori.
- Reporter HotNews.ro: Ce intentionati sa faceti in perioada urmatoare..
Dan Adamescu: Nimic. Nimic.
- Reporter HotNews.ro: Pai ASF va solicita intrarea in faliment, nu?
Dan Adamescu: Da. Nu am ce sa mai… Aceasta este cea mai mare lovitura economica pe care a dat-o un regulator in istoria globala a asigurarilor. O societate de asigurari care era numarul 1 intr-o tara nu a fost niciodata bagata in administrare. Astia au dat lovitura la Astra.
- Reporter HotNews.ro: Am vazut in ZF ca ati declarat ca vreti sa va luptati in justitie ca sa salvati Astra de la faliment. Este adevarat?
Dan Adamescu: Nu stiu. Eu sunt obosit. Am 67 de ani. Am crezut ca fac ceva pentru tara asta. Nu stiu. Managementul va decide.
- Reporter HotNews.ro: Mai spuneti-ne putin despre investitori. Cat de „moale” a fost oferta din partea lor? Spuneati ca au existat niste investitori.
Dan Adamescu: Nu a fost nici o oferta. Au fost in data room. Cand se face o licitatie, se pregatesc datele, care sunt controlate mereu de catre management, in cazul asta de KPMG, nu se dau orice date, insa se dau niste date ca investitorul sa vada cum arata firma. Si aceste date se dau in mod normal cat mai elegante, nu? Ca este vorba de o vanzare. Si cei de la KPMG au rupt. Nu aveai ce sa vezi in datele acelea. In datele acelea, Astra era super moarta. Investitorii s-au uitat si pe urma au spus „Multumim”. Nici un investitor nu a facut nici o oferta, fiindca nu se poate face o oferta pentru Astra in conditiile in care iei hotararea ca ii tai vanzarile la jumatate, ca nu are voie sa vanda pe anumite clase de asigurari. Asta este moarte si un asigurator care este sub administrare este mort. Cine se mai asigura la Astra? Dumneata ti-ai face asigurare la Astra cand afli ca are probleme mari? Nu iti faci domnule, mergi la altcineva. Si totusi, lumea s-a asigurat. Astra este foarte iubita ca asigurator. De un an si jumatate Astra rezista.
Si dupa ce au bagat-o sub administrare speciala, pe urma cand au vazut ca nu moare au inceput sa scoata cifrele alea ingrozitoare, care cresteau pe zi ce trece. Astra face bani. Anul trecut, Astra a castigat bani, dar dupa cifrele lor s-a marit gaura.
- Reporter HotNews.ro: Pai am spus acest lucru. Am dat stire cu raportul KPMG care a spus ca anul trecut Astra Asigurari a obtinut profit, dar indicatorii de solvabilitate si lichiditate s-au inrautatit.
Dan Adamescu: Gaura s-a dublat. Astra a facut bani, dar a murit. Astea sunt lucrurile care sunt de neinteles. Ce nu e de inteles este ce multumita este, dupa rateul asta international, KPMG. Orice om normal trage concluziile astea. Aceasta cadere a Astrei va zgudui lumea financiara.
Tara asta a vandut tot ce avea de vandut. Si acum vinde – fiindca proprietatea este un moft – si ceea ce nu este al tarii. Vinde ceea ce este a romanilor.
- Reporter HotNews.ro: Tot nu mi-e clar de ce nu ati adus nici un ban. Un om normal isi pune intrebarea: Domnule au fost 18 luni. D-voastra spuneti ca ati asteptat un investitor..
Dan Adamescu: Nu, domnule. Am adus bani. Uitati-va la planul de redresare.
- Reporter HotNews.ro: Ati adus 65 milioane lei atunci.
Dan Adamescu: Conform planului de redresare.
- Reporter HotNews.ro: Da, dar trebuia sa mai aduceti inca 425 milioane lei si nu ati mai adus.
Dan Adamescu: Da, dar trebuia sa-mi dea AXA. In planul de redresare sunt niste puncte si au refuzat sa-mi dea si in momentul acela mi-am dat seama ca ceva nu este in ordine. Preluarea AXA imi aducea bani si ei au zis nu. Nu mi-au aprobat preluarea AXA, cu toate ca aprobasera planul de redresare.
- Reporter HotNews.ro: Si in acel plan era aprobata preluarea AXA?
Dan Adamescu: Sigur, sigur. Si atunci ce incredere ai sa mergi mai departe sa bagi bani? Ca astia ti-i mananca.
- Reporter HotNews.ro: Misu Negritoiu spune ca tranzactia Astra AXA nu a existat.
Dan Adamescu: Este contract semnat, domnule. Cereti la management. Trebuia numai ASF sa zica ‘da’. Cum nu exista?
- Reporter HotNews.ro: Si de ce castiga Astra prin preluarea AXA? Spuneti ca d-voastra castigati bani. De ce? Cum?
Dan Adamescu: Pai cititi contractul domnule. Noi cumparam AXA cu 1 euro si ei ne dadeau 35 milioane de euro.
- Reporter HotNews.ro: Cum asa?
Dan Adamescu: Scrie in contract.
- Reporter HotNews.ro: Cum sa cumparati cu 1 euro? Este greu de inteles pentru un om normal.
Dan Adamescu: Pai asta este problema domnule, ca voi toti nu intelegeti nimic. Exact asta mi-a spus Rusanu: ‘Le-ai dat teapa celor de la AXA, celui mai mare concern de asigurari din lume!’ Este o chestie tehnica. Francezii voiau sa inchida AXA Romania pentru ca aveau pierderi si pentru binele AXA erau dispusi sa dea bani Astrei sa preia AXA si sa se retraga. Si le-am dat 1 euro, dar este contractul. Trebuie sa existe. Uitati-va in contract. Banii acestia ar fi relansat Astra. Aceasta tranzactie a fost oprita de Rusanu, de Negritoiu, de toti pentru ca stiau ca daca Astra preia AXA se relanseaza si va merge extraordinar. Dar acesti oameni au vrut de fapt sa omoare Astra.
Sa vedeti contractul acesta. Era public.
- Reporter HotNews.ro: Unde era public, domnule Adamescu? l-am cerut.
Dan Adamescu: A fost si comunicat de presa: Astra cumpara AXA
- Reporter HotNews.ro: Stiu. Am dat acea stire, dar acolo nu erau detaliile aceste despre care spuneti d-voastra.
Dan Adamescu: Este o chestie de confidentialitate, dar intre timp contractul asta a fost trimis de Rusanu la ANAF, peste tot. Domnule Vasilache, sunt oameni care nu inteleg nimic. Politicieni care se baga in niste functii si nu inteleg nimic. Vorbesc numai tampenii, se inteleg si tara se duce de rapa. In orice caz, ziua de ieri este o zi istorica. Asa o bomba nu a mai fost niciodata.
- Reporter HotNews.ro: Revin. Este interesant de aflat cine ar fi avut interesul sa omoare Astra?
Dan Adamescu: Pai luati declaratiile lui Ponta. Trebuie sa ma intrebati pe mine? Ca a zis Adamescu? Nu, a zis Ponta. Nu Adamescu. Sunt zeci de declaratii pe care le-a zis despre Astra..
- Reporter HotNews.ro: Eu v-am sunat pe d-voastra pentru ca sunteti patronul si stiti mai bine ce presiuni s-au facut.
Dan Adamescu: Bine, domnule Vasilache. Eu v-am spus cat am putut, restul nu inteleg. Nici nu stiu cine intelege. Poate sunt unii care inteleg, oricum este o pierdere uriasa pentru Romania. Tara asta nu va mai putea avea un asigurator local. Daca in anii 2000 cand am luat-o iti trebuia 100 de milioane, acum iti trebuie miliarde sa faci un asigurator. Ce se va intampla acum? Allianz si Generali vor prelua toata tara, si clientii Astra, si la anul se vor dubla preturile. Pentru ca cine a tinut preturile jos a fost Astra. Noi am fost foarte concurentiali, am luptat si ca sa fim numarul unu am avut preturi foarte competitive. Astea vor dispare. Vom plati cu totii”.
- UPDATE (joi, 27 august, ora 23:00) Reactia KPMG la acuzatiile lui Dan Adamescu, potrivit caruia acest Administrator Special ar fi facut tot posibilul pentru a bloca vanzarea Astra Asigurari
Redam mai jos, integral, reactia transmisa de reprezentantii KPMG, in urma unei solicitari HotNews.ro:
„Situatiile financiare ajustate si importanta lor in cadrul procesului de atragere de investitori
Una dintre principalele atributii ale KPMG ca si administrator special a fost intocmirea unei analize asupra starii financiare odata cu intrarea in procedura de administrare speciala. Astfel, pornind de la situatiile financiare la data de 31 decembrie 2013 raportate de catre societate sub conducerea fostului Consiliu de Supraveghere si a Directoratului, echipa KPMG a analizat situatia de fapt si a ajustat situatiile financiare semnificativ, aratand practic un necesar de capitalizare de 940 mil RON. Aceleasi cifre au fost ulterior auditate de catreDeloitte, ajustarile rezultate in urma auditului financiar fiind nesemnificative, validand practic concluziile asupra situatiei financiare reale a companiei. De asemnea, situatiile financiare la data de 30 iunie 2014 au fost revizuite si de catre Mazars, ca urmare a exercitiului BSR (Balance Sheet Review) organizat de catre ASF si EIOPA, rezultatele validand deasemnea necesarul de capital identificat initial de catre KPMG.
Cu toate ca situatia financiara a Astra a fost identificata a fi deosebit de vulnerabila, KPMG a considerat pe intrega durata a procedurii de administrare speciala ca societatea poate fi salvata, motiv pentru care a promovat si sustinut planul de redresare dar mai ales procesul de atragere de investitori. Este adevarat ca, pe parcursul procesului de atragere de investitori, actionarii, care negociau, in paralel cu procesul de majorare de capital, tranzactionarea pachetelor proprii de actiuni, nu au aprobat situatiile financiare si au insistat ca informatia sa fie prezentata pe baza situatiilor financiare neajustate. Trebuie subliniat ca acuratetea datelor prezentate intr-un proces de atragere de investitori este cruciala pentru sansele de succes ale acestuia, orice investitor solicitand un acces detaliat la informatiile financiare si operationale pe care sa le poate corela si interpeta.
Procesul de prezentare a oportunitatii de investitie si discutiile cu potentialii investitori
Bazat pe informatiile prezentate catre potentialii investitori, noi am considerat ca situatia financiara a Astra dar si oportunitatile de dezvoltare viitoare ar fi fost suficiente pentru a atrage interes investitional, atragerea de capital si redresarea societatii fiind fezabile. Acest fapt a fost confirmat in cadrul discutiilor cu mai multi potentiali investitori internationali care au perceput valoarea companiei Astra relativ similara cu necesarul de capitalizare. Dar evident efortul investitional presupunea din partea lor asigurarea majorarii de capital si achizitionarea pachetului detinut de actionarii semnificativi existenti ceea ce nu a putut fi realizat„.
CONTEXT
- Misu Negritoiu, despre esecul atragerii unui investitor strategic la Astra Asigurari: Actionarii au fost extrem de lacomi/Presedintele ASF desfiinteaza si planul de redresare propus recent de actionari: Astra are nevoie de 1 miliard de lei pana la sfarsitul lui 2015, nu de 150 milioane de lei
Misu Negritoiu, presedintele ASF, a laudat miercuri activitatea KPMG, administratorul special pe care l-a numit la Astra Asigurari, pentru activitatea de identificare a investitorilor potentiali pentru salvarea asiguratorului controlat de Dan Adamescu. „Au contactat peste 30 de investitori strategici si institutionali. Am avut cel putin 5 investitori in ultima faza. Nu ma retin a mentiona ca in ultima faza au fost discutii cu ERGO, PZU si cu Fosun Group (n.a din China), care are investitii in asigurari in Portugalia de 4 miliarde de euro. Am discutat si am ajuns la un acord cu actionarii sa vanda la pachet. In proces insa au fost extrem de lacomi, drept pentru care intentiile de majorare a capitalului social, de infuzie de capital si preluarea societatii de catre un investitor strategic au esuat”, a spus Misu Negritoiu.