Centrul de Afaceri Vaslui, sub imperiul terorii
de Marian MOCANU
O alertă de bombă a bulversat activitatea Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui. Timp de aproape o oră, activitatea firmelor care-și au sediile în această locație, inclusiv a Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei (SPCLEP) Vaslui, Centrului Militar Județean ori a redacției Vaslui a cotidianului Estnews a fost bulversată datorită unui apel la numărul de urgență 112 prin care se anunța existenta unui colet suspect.
La fața locului s-au prezentat mai multe echipaje de pompieri, poliție și jandarmerie, dar și lucrători SRI, care au evacuat clădirea. Coletul, în fapt o servietă uitată pe trotuar, a fost ridicată de pirotehniști care urmează a analiza conținutul acesteia. În jurul orelor 9, activitatea Centrului de Resurse pentru Afaceri a fost preluată.
De această dată, se pare că a fost o alarmă falsă. Dacă ar fi fost un eveniment real, pericolul ar fi fost foarte mare, cu atât mai mult cu cât vis-a-vis de Centrul de Resurse pentru Afaceri, la doar câteva zeci de metri, se află o benzinărie, iar o cisternă plină cu combustibil tocmai se afla la descărcat, la doar câțiva metri de locul unde a fost descoperită servieta suspectă.