Home » Administratie » La țară. Povestiri din satul tău. Voinești – comuna unde gospodarii așteaptă conducători destoinici

La țară. Povestiri din satul tău. Voinești – comuna unde gospodarii așteaptă conducători destoinici

de Simona MIHĂILĂ

Pe cât este de frumoasă, pe atât este de ruptă de lumea civilizată comuna Voinești. Pare un ținut de basm, desprins din cărțile cu legende din vremea lui Ștefan cel Mare. Nu lipsesc nici codrii întunecați, nici poienile luminoase, nici dealurile înverzite, râpele abrupte, nici iazuri, nici izvoare. Satele, 11 la număr, sunt risipite pe o sumedenie de coline, care de care mai pitite de perdele sălbatice de vegetație. Pe ici-colo răsare creasta curioasă a vreunui acoperiș, însă dacă vrei să ajungi la casa care-l poartă este curată aventură. Odată ce-ai pornit pe drumul despre care bagi mâna în foc că exact în fața porții te lasă, te rătăcești pur și simplu. Ulițe scurte, când line, când abrupte, ce te-amăgesc să le urmezi și care te poartă prin tuneluri întunecate de arbori din care ai șansa să ieși taman de unde ai plecat. Un veritabil labirint de povârnișuri, rupt din veacurile în care haiducii scriau legile codrilor și în care răzeșii țeseau istoria satului românesc.

voinesti32Căci așa și este: satele comunei sunt ale răzeștilor lui Ștefan. Să luăm, de pildă, istoria unuia dintre ele – Avrămești, pe care-am descoperit-o pe site-ul unei fiice a locului, pe nume Aura Cojocaru (despre care vom și vorbi la un moment dat): “Avrămești este un vechi sat de răzeși din Colinele Tutovei, în județul Vaslui. Deși astăzi numără doar câteva sute de locuitori, acest cătun a fost întemeiat în urmă cu peste 500 de ani de Avram Huiban – unul dintre arcașii lui Ștefan cel Mare.
Spune așa legenda: “El locuia în munți, fiind rânduit, ca soldat daraban, să caute nuiele de corn pentru arcuri. Nimerește cu o ceată de voinici tocmai pe valea Mărului, unde găsesc corniș îndestul. Locurile acestea acoperite cu păduri nestăpânite de nimeni i-au plăcut prea mult și s-a hotarât a le cere de la Ștefan-Vodă ca răsplată de vitejie, dacă norocul îl va ajuta în lupta ce avea să se dea cu Turcii. Dându-se bătălia de la Racova și turcii fiind învinși, după bătălie, Ștefan-Vodă, la cererea soldatului Avram Huiban, recunoscându-i vitejia, l-a facut călăraș și i-a dat drept răsplată ca rezășie Valea Mărului voinesti30cu megieșiile ei. Venind el aici, s-a așezat la poiana dealului, unde este astăzi biserica Sf. Neculae, poiană înconjurată de tei și acoperită cu iarba numită «Avrămeasă». S-a căsătorit cu Ileana Mrescu din satul Bogdănesei, județul Bacău; felete le-a măritat după păstorii vițelor lui, iar băieții după fete din sate depărtate de la munte ce-i erau cunoscute lui. Așa satul lui Avram s-a tot mărit, averile i-au crescut. Prisaca lui număra 5.000 de matce și vitele umblau șase luni de vară până la hotarele moșiilor lui; iar urmașii lui, împărțindu-și moșia, au alcătuit cu timpul noi sate”.
“Legenda trăieste și astăzi în inimile sătenilor și este reînviată în fiecare an, la Sărbatoarea Satului de la Sfânta Maria Mare. Cete de tineri coboară călare în vatra satului jucând rolurile lui Ștefan, Avram Huiban și ale arcașilor lui pentru a citi Uricul domnesc care a pus temelie unei povești de sute de ani”, se arată pe site-ul Aurei Cojocaru.

Lenea și incompetența primarilor au înăbușit în fașă evoluția comunei Voinești

voinesti34În ziua de astăzi, însă, frumusețea locurilor nu mai este de ajuns pentru traiul de zi cu zi al oamenilor de aici. Din păcate, deși au trecut 500 de ani, localnicii de astăzi trăiesc tot ca pe vremea răzeșilor lui Ștefan. În afară de curentul electric și câteva beneficii care decurg de aici (televizor, telefonie, radio, internet) de comuna Voinești nu s-a “prins” nimic din ce a adus civilizația. Nici apa curentă măcar. Canalizarea sau gazul metan sunt de domeniul ficțiunii. Ce-o fi făcut până acum primarii “democrației” nu se poate ști. O “realizare” însă tot au bifat: și-au asigurat voturi cumpărându-i pe oameni cu ajutorul social.
În urmă cu câțiva ani, comuna Voinești era cunoscută în tot județul Vaslui ca fiind fruntașă la numărul de asistați social. Din cei 2.200 de adulți care trăiau atunci în comună, 2.100 erau abonați la ajutorul social. Cine, așadar, să plătească impozite și taxe?
De altfel, unii sătenii recunosc astăzi că dacă ceva a stat cu adevărat în calea dezvoltării comunei, aceea a fost dependența de ajutorul social și menținerea oamenilor în această dependență de către conducătorii comunei. A le oferi oamenilor bani fără muncă a fost strategia lor de a-și păstra fotoliile.

Apă, nu; drumuri, nu! Dumneata cu ce te ocupi, domnule primar Miler?

Dintre toate lipsurile pe care le îndură cetățenii comunei Voinești, una le întrece pe toate: inexistența drumurilor. Cu mici excepții (una dintre ele fiind în fața primăriei) toate căile de acces din satele Voineștiului sunt din pământ. Și din acest punct de vedere, nu există nicio diferență între anii 1500 și 2015.
Cand este uscat, accesul este destul de anevoios și cu mașina, și cu căruța trasă de cai. În schimb, atunci când plouă, e imposibil.
Calvarul sătenilor este greu de descris în cuvinte. Cei cu care am stat de vorbă (câteva zeci la număr) nu-și mai doresc de la conducători – fie ei de la județ sau ai comunei – decât atât: drumuri.
voinesti37Iată că mandatul actualului “prim-gospodar”, primarul Aurelian Miler, este pe final, iar oamenii nu au văzut nicio schimbare față de vremurile când comuna era condusă de precedentul.
Am vrut să discutăm despre toate aceste lucruri cu primarul Miler, dar vineri, deși ne-am anunțat vizita, nu mai era de găsit la primărie. Mai mult, primăria însăși avea ușile ferecate. Și nu erau decât orele prânzului. Până la închiderea programului rămăseseră vreo trei ore.
Contactat telefonic, primarul Miler ne-a salutat din mers. Cică era la Bârlad. Explicația penibilă a faptului că le-a dat liber angajaților primăriei a fost aceea că nu era curent electric.
Ce nu știe primarul, este că oamenii din sat au aflat că la primărie, după ora 12, angajații “cam obișnuiesc să facă amiaza”.
Uneori, lipsa primarului este scuzată de săteni. Omul are afaceri înfloritoare în comună: e patron. Acestui “stres”, la începutul anului în curs i s-a adăugat un altul: a fost declarat de Agenția Națională de Integritate ca fiind incompatibil cu funcția pe care o deține.

Norocul comunei: francezii și alți câțiva gospodari de-ai locului

Comunitatea din Voinești a făcut mici pași ajutată și de autoritățile din localitatea Viriat, din Franța. Comuna Voinești s-a înfrățit cu acest oraș în urmă cu mai mulți ani, iar înfrățirea a fost de bun augur. Printre altele, spre rușinea edililor, a fost nevoie ca francezii să vină să construiască în Voinești un dipensar medical, o grădiniță și o farmacie.
De asemenea, au donat și o serie de utilaje agricole de soarta cărora sătenii nu mai știu nimic. E sigur însă că unii au văzut în ferma deținută de primarul Miler unele utilaje identice cu cele aduse de francezi. O fi pură coincidență!
Deși nu sunt mulți, comuna are și gospodarii ei. Unii se îndeletnicesc cu apicultura, alții cu grădinăritul, alții cu creșterea animalelor.

Regula lui moș Oprea: “Legume fără pesticide. Doar zamă de urzică și găinaț de pasăre”

voinesti27Moș Vasile Oprea, din Avrămești, crește legume și zarzavaturi de când se știe. Are 80 de ani și până anul trecut a cultivat direct pe câmp. Nu-l mai țin puterile, așa că și-a restrâns activitatea, în vecinătatea gospodăriei, pe 20 de ari.
L-am găsit de-a dreptul în genunchi, printre straturi, în bătaia nimicitoare a soarelui. Era prea ocupat ca să-i simt arșița.
Moș Oprea are o filozofie de la care nu abdică: nu folosește în ruptul capului îngrășăminte chimică și pesticide: “Fără pesticide! Clar! Doar zamă de urzică și găinaț de pasăre. Prima e contra manei, iar al doilea e cel mai curat îngrășământ”.
Unul dintre fiii lui moș Oprea, pe nume Sorin, este proprietarul unei stâne de oi și capre. Împreună cu soția lui, Corina, muncește de dimineața până seara, cu drag și cu spor. Au pornit, în urmă cu peste 10 ani, cu un singur tractor, cu ajutorul căruia presta diverse servicii. Apoi a schimbat “macazul”. Astăzi, stâna lor numără 250 de capete de animale. Au luat în arendă 40 de hectare de pământ, pe care-l cultivă cu cereale și cu fâneață, pentru hrana animalelor. Produc în special caș, urdă și telemea, pe care le distribuie clienților din Bârlad, dar și din comună, pe bază de comandă. Corina prepară brânza cu mâna ei. Nu folosește niciun aditiv alimentar, ci cheag natural.
În primii ani ai căsniciei lor au locuit la Bârlad, dar nu s-ar mai întoarce la oraș pentru nimic în lume. Muncesc mult, dar au satisfacția câștigului sigur și onest. Marile lor realizări sunt cei doi băieți, George și Alexandru. Ambii vor să calce pe urmele părinților, iar George a făcut primul salt în acest sens: a intrat recent la Facultatea de Agronomie.

Produse bio de la Avrămești, pe mesele bucureștenilor și ale băcăuanilor

Cătălin Avram

Aura Cojocaru

Scriam la începutul articolului nostru despre site-ul unei fiice a satului Avrămești din comuna Voinești. Se numește Auro Cojocaru, iar site-ul cu pricina (www.nutrivega.ro) este unul dedicat exclusiv minunilor care prind viață și se dezvoltă în pământul curat al vechiului sat răzeșesc.
În urmă cu un an, Aura s-a asociat cu un consătean, Cătălin Avram și, împreună, au pus bazele unei afaceri demnă de toată admirația: o fermă de produse bio.
În afacere, celor doi li s-au alăturat și membrii familiilor lor: cea a Aurei se ocupă de partea de marketing și administrare, iar cea a lui Cătălin a venit cu brațele de muncă, cu experiența și cu priceperea în ale agriculturii.
Cătălin Avram se trage din neam de legumicultori. Îi place să spună despre sine că “s-a născut în grădină”. Cunoaște toate secretele pământului și ale plantei, domeniu în care este neîntrecut.
Cu asemenea tezaur în sânge, Cătălin a refuzat să accepte pomana statului și să devină, al fel ca alții, “asistat social”. Dorința lui de a “face ceva” s-a întâlnit cu cea a Aurei, economist de profesie, care, deși stabilită de zeci de ani în Bacău, își dorea demult să pună bazele unui proiect în care să-și implice și copiii, în satul natal.
Ferma are patru hectare de pământ, din care unul a fost cultivat deja cu legume. O parte, direct sub cerul liber, o parte în solar. Pământul nu a fost niciodată în exploatarea CAP, motiv pentru care aici nu a fost împrăștiat pic de îngrășământ chimic, iar dovada solului extrem de curat o reprezintă rezultatul unui studiu pedologic comandat de Aura.
“Plantele sunt ajutate doar cu macerat de urzică, de coada calului și de pelin, precum și cu gunoi de grajd. Irigăm, prin metoda picurării, cu apă de izvor”, ne-a explicat Aura Cojocaru.
Săptămânal, din ferma bio de la Avrămești, pleacă zeci de kilograme de legume și verdețuri care ajung, deocamdată, pe mesele bucureștenilor și ale băcăuanilor, sub forma unor coșuri săptămânale. Greutatea unui coș este de 6 kg, iar conținutul este format din: roșii, castraveți, ardei gras, vinete, busuioc, cimbru și pătrunjel. Urmează sfeclă, morcov și altele.
Aura și Cătălin nu vor să se oprească aici. În viitorul apropiat plănuiesc un coș care să cuprindă brânză, carne, ouă, fructe. Totul, obligatoriu, din Avrămești.
“Mai târziu, vom cultiva fructe de pădure și plante medicinale. Vrem să-i învățăm pe săteni să le deshidrateze în mod natural, la soare, în lădițe speciale”, mai spune Aura.
Ca orice afacere din România, și aceasta are piedicile ei. Legumele de la Avrămești nu pot fi comercializate sub eticheta bio, mai devreme de trei ani de la prima recoltă. Ferma are contract cu un supermarket din Bacău, iar legislația proastă face ca roșiile care pleacă de aici, deși sunt crescute într-un mediu atât de pur și provin din soiuri autentic românești, să fie comercializate alături de cele turceșțti sau grecești, pline de chimicale.
Cea mai mare nemulțumire a Aurei o reprezintă, însă, indiferența edililor față de investitori: “Lipsa drumurilor este foarte greu de îndurat. Mi-am promis că voi realiza singură un proiect pe care îl voi depune, personal, pe masa oficialilor europeni. Este inadmisibil ca în 2015 drumurile să arate ca în urmă cu 100 de ani”.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: