Bârladul o „pierde” pe doamna Manole, de la Starea Civilă

de Simona MIHĂILĂ

* Astăzi, administrația publică locală rămâne fără unul dintre puținii slujbași dedicați total spiritului pentru care a fost creată. Maria Manole, “veterana” Serviciului de Stare Civilă se retrage la pensie.

“Doamna Manole de la Starea Civilă” – așa o știe un oraș întreg, plus alte câteva comune din jurul Bârladului. Pentru mii și mii de oameni, în ultimii 30 de ani, bucuria unei nașteri, drama unui deces, fericirea unei căsătorii, ori avatarurile birocratice ale obținerii unui document – toate au inclus-o în traseul lor pe Maria Manole, cea care a fost, în toate aceste decenii, „creierul” serviciului de Stare Civilă a municipiului Bârlad.

E imposibil ca, odată ce ai interacționat cu “doamna Manole de la Starea Civilă”, sa uiți prea curând tonul cald al vocii ei, vorba concisa, dictia clara, preocuparea de a se exprima fără echivoc, ca sa se faca bineinteleasa de oricine, indiferent de culoarea pielii sau a numarului de ani de scoala. Dar, mai ales, remarci lipsa ei de enervare în fața vreunuia mai greu de cap, pe care se limitează la a-l muștrului matern și ghiduș, așa încât nimeni nu poate pleca vreodată supărat.

Astăzi, Bârladul o „pierde”. Doamna Manole iese la pensie, iar administrația publică locală rămâne fără unul dintre puținii profesioniști desăvârșiți care i-au rămas. O pierdere în cel mai propriu sens al cuvântului, căci cine știe cât timp va trece până când publicul, contribuabilii vor mai avea la dispoziție o galerie completă de funcționari dedicați lor, ca cea din care a făcut parte Maria Manole.

Retragerea sa este una discretă. Pe de o parte, din cauza că nu s-ar putea altfel, caci nici aleșii locali, si nici numitii lor in functii, nu mai sunt ceea ce-au fost odată. Pe de alta parte, nici „nu se cade” sa fie altfel: intre declaratiile de avere ale celor care azi sunt mari de tot in primarie si casc de lene in fotolii comode, si cea a Mariei Manole, omul indispensabil de la Starea Civila care incheie o cariera de cateva decenii cu un salariu minim pe economie, e o diferenta uriasa.

Dar mai presus de orice, este ceva ce aceastia nu pot intelege: simbolurile nu simt nevoia de onoruri. În splendida sa modestie, doamna Manole nu gândește și nici nu se așteaptă ca cineva să-i împodobească momentul retragerii cu gesturi fastuoase.

De altfel, fastul și ceremonia sunt singurele lucruri de la care a abdicat în meseria sa, dupa ce viața i-a dat cea mai mare tragedie pe care o poate trăi un părinte. Nu a mai oficiat de atunci nicio căsătorie, dar, în rest, a fost acolo pentru oricine a avut nevoie. Demna, energica, descalcind cu pricepere si eficienta orice incurcatura birocratica, oferind solutii, intinzand mana, calmand spirite si indrumand pasi. Nu a permis nici ochilor tristi, si nici hainelor cernite (la care nu a mai renuntat din ziua in care sufletul drag care-o intorcea ferm de la usa ori de cate ori nu-i placea vestimentatia de gala a mamei, s-a mutat intre stele) sa puna distanta intre ea, ca functionar public, si omul care a batut timid la geamul ghiseului.

„Principiul după care m-am călăuzit în toată cariera mea a fost unul singur: atunci când pășești pragul locului tău de muncă, lași toate necazurile acolo, dincolo de ușă. La serviciu, îți faci datoria. Nimeni nu trebuie să știe ce este în sufletul tău. Publicul trebuie servit corect și prompt, indiferent dacă îți place sau nu, dacă ești trist sau vesel, dacă ești în toane bune sau nu. Omul acela care-ți bate la ușă nu are nicio vină pentru necazurile tale. El nu trebuie să știe că te doare, că ți-e rău, că nu ai bani, că ți-e sete, foame sau ești obosit. Nimic din toate acestea nu trebuie să ți se citească pe față, în voce, în atitudine. Ești funcționar public, atunci te porți ca un funcționar public. Dacă nu poți, atunci pleacă!” – iata filozofia dupa care si-a ghidat doamna Maria Manole parcursul profesional. Ne-a impartasit-o în unicul interviu pe care l-a dat în ultimii 15 ani, noi fiind cei cărora le-a făcut onoarea neașteptată de a accepta.

„Eram novice, dar nu s-a arătat superioară mie”

Cu acest crez, că nimeni nu este obligat să-ți preia din povara durerii, doamna Manole și-a desăvârșit cariera în maniera impecabilă pe care o impun bunul-simț, dăruirea și responsabilitatea, trei atribute pe cale de dispariție în administrația publică bârlădeană.

Nota personală pe care a imprimat-o statului de funcționar public a fost renunțarea la orice formă de egoism sau vanitate profesională. Echipa în mijlocul căreia a lucrat în cea mai mare parte a timpului știe mai bine decât oricine. Mona Stoleriu, șeful Serviciului Public Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Bârlad, și Mihaela Condorachi sunt cele care au ținut-o de mână și cărora le-a oferit umărul ei, în toate bune și rele pe care le-au trăit între pereții Stării Civile.

„Rolul doamnei Maria în formarea mea profesionala a fost fundamental. De la ea am <furat> tot ceea ce știu. Ea mi-a arătat încredere încă de la început. Eram novice, însă niciodată nu s-a aratat superioară mie. Mă trata ca pe o prietenă, așa cum am și rămas în toți anii aceștia, care nu au fost puțini. Cu suișuri și coborâșuri și, desigur, cu <înțepăturile> de rigoare, inerente oricărui loc de muncă. Trebuie să confesez că multe le provocam eu. Eram tânără, mult mai <aprinsă> decât doamna. Dar ea nu ținea niciodată supărare. De fapt, îi reproșam deseori ca e prea <moale>. Era adevărat, însă cu această moliciune a ei a reușit să mă modeleze, să ne modeleze pe toate cele care am lucrat acolo. Îi datorez multe, dar mai mult ca orice, îi mulțumesc pentru legătura sufletească ce ne leagă”, ne-a declarat Mihaela Condorachi.

“Vă mulțumesc și vă iubesc Doamnă!”

Deși acum îi este șefă, Mona Stoleriu recunoaște că Starea Civilă din Bârlad nu va mai fi aceeași fără Maria Manole. Și ea spune că îi datorează mai mult decât ABC-ul profesiei: „Suntem colege de birou din anul 1992, când mi-am început activitatea la Starea civilă unde ea lucra din 1986. Mi-a fost mentor, colegă, prietenă. Un om deosebit, loial, muncitor, modest. Ea a fost cea care a pus bazele formării mele profesionale, care m-a facut să iubesc starea civilă, m-a învățat să fiu un om responsabil și ambițios. Și nu doar atât am învățat de la ea. Împreună am trecut prin multe etape importante ale vieții noastre, am muncit cot la cot, am trăit clipe bune, dar și rele, am râs, dar am și plâns împreună. Avem multe amintiri pe care nu le putem da uitării pentru că ne leagă sufletește. Durează ore să spun tot ce trebuie spus despre doamna Maria, iar de multe ori cuvintele sunt inutile pentru a descrie caracterul unui om. Vreau să închei pentru că încep să plâng dacă mai vorbesc de <Doamna mea>, cum îmi place să spun, și vreau să-i transmit doar atât: <Vă mulțumesc și vă iubesc Doamnă!>”.

Luminița Costea face parte din noul val al funcționarilor pregătiți de „veterana” de la Starea Civilă. Ea este dovada că implicarea și spiritul responsabil al doamnei Manole nu s-au terminat odată cu destrămarea vechii echipe: „Mă simt onorată, după un an de zile, să spun că am găsit la Starea Civilă, modelul descris de Dan Puric în cartea de idei <Despre omul frumos>. Doamna Manole mi-a fost mentor în această perioadă de adaptare și am descoperit onestitatea unui om pentru care obârșiile de la țară sunt prețuite ca fiind valori. Loialitatea și dedicarea pentru această frumoasă meserie mi-au fost fost arătate din perspectiva amprentei ce o lăsăm pe identitatea oamenilor. În tot acest timp, am văzut, cât mi-a fost permis, un om ce-și pune la dispoziție toată răbdarea și consecvența pentru a ne învăța și pentru a înțelege cât de frumoasă este meseria de care ea se desparte în aceste zile”.

Nu o putem lăsa pe doamna Manole să-si puna semnatura pe ultimul act oficial din cariera sa curata, fără a-i multumi, la randul nostru. O facem, atat in numele celor pe care i-a servit si intre care ne-am numarat si noi, dar mai ales pentru ca s-a lasat convinsa, cu greu, ce-i drept, sa ni se dezvaluie. Spre a  mai oferi, încă o dată, dacă mai era necesar, măsura uriasa a sufletului său lipsit de egoism.

Si sa ne ierti, stimata doamna, de insolenta gestului de a-ti fi zdruncinat legamantul facut stelutei care-ti lumineaza zilele. Dar noi ne mangaiem cu scuza ca ea este cea care ne-a calauzit pasii si gandul spre tine.