Social

Deltaplanistul traficant de canabis, condamnat!

de Marian MOCANU

Judecătorii vasluieni l-au condamnat pe Leonard Marcu, cunoscut practicant al zborului cu deltaplanul, la un an și patru luni de închisoare pentru trafic de droguri. Cu toate că, pe parcursul anchetei, deltaplanistul traficant a refuzat să le dea declarații procurorilor, în instanță acesta si-a recunoscut integral faptele, beneficiind astfel de reducerea pedepsei. La perchezițiile efectuate atât la domiciliul lui Marcu, cât și al părinților săi, procurorii DIICOT au descoperit peste cinci kilograme de canabis.

Leonard Marcu, în vârstă de 42 de ani, le era cunoscut vasluienilor pentru pasiunea sa pentru zborul cu deltaplanul, ocazie cu care a și suferit câteva accidentări grave. Nu mică a fost mirarea apropiaților acestuia când, în iulie, a fost arestat preventiv sub acuzația de trafic de droguri. Cu ocazia perchezițiilor efectuate cu această ocazie la domiciliul atât al său, cât și a părinților, procurorii DIICOT au descoperit nu doar canabis, un cântar electronic și un aparat de făcut țigarete, dar și o adevărată grădină, în care era cultivată planta. În total, cantitatea de frunze de canabis descoperită depășea cinci kilograme. În plus, în apartamentul deltaplanistului traficant de droguri a fost găsită și o tânără în vârstă de 15 ani, aflată sub influența drogurilor.

În timpul anchetei, Leonard Marcu nu a făcut nici un fel de declarații, cu excepția faptului că ar fi cultivat drogurile pentru consum propriu, pentru a-și ameliora durerile de spate. Alta a fost povestea în instanța de judecată. Astfel, pentru că faptele erau clare, Marcu a mers pe calea procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, pentru a beneficia de o reducere a pedepsei. În consecință, judecătorii Tribunalului Vaslui l-au condamnat la doar un an și patru luni de închisoare cu executare, perioadă din care se scade timpul petrecut în arest preventiv, respectiv din luna iulie și până acum. În cazul în care procurorii nu vor face contestație cu privire la pedeapsa relativ ușoară primită de Marcu, acesta ar putea fi liber în vara viitoare, la timp pentru a prinde startul sezonului la deltaplanorism.

Related Articles

Back to top button