Administratie

Bani pentru investiții de utilitate publică în mediul rural

de Marian MOCANU

Primăriile din mediul rural, dar și ONG-urile, au iar posibilitatea să obțină finanțări din fonduri europene nerambursabile pentru diferite investiții în infrastructură, inclusiv pentru protejarea patrimoniului cultural. Pe 24 septembrie, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deschis mai multe sesiuni de depunere de proiecte în acest sens, suma totală alocată pentru investiții în mediul rural fiind de aproape 675 milioane euro. Sunt eligibile proiecte atât pentru modernizarea drumurilor ori de realizare de rețele de apă sau canalizare, construirea de creșe și grădinițe, dar și pentru dezvoltarea infrastructurii agricole.

Autoritățile publice locale și ONG-urile pot solicita, începând cu 24 septembrie, fonduri nerambursabile pentru investiții de utilitate publică în mediul rural. În această sesiune de depunere a proiectelor deschisă prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sunt puse la dispoziție 552.000.000 euro pentru investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, 97.000.000 euro pentru investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural (ambele prin submăsura 7.6) și 25.000.000 euro pentru investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii de acces agricolă (submăsura 4.3 – componenta agricolă). Trebuie spus că submăsura 7.2 a luat locul măsurii 322 din Programul de dezvoltare Rurală 2007 – 2013 prin care multe comune au accesat fonduri pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii. Acesta a fost până acum principala sursă de finanțare pentru realizarea rețelelor de apă și canalizare, ori reabilitarea drumurilor comunale, sau construirea de școli, grădinițe, cămine culturale ori centre sociale. Primăriile au acum posibilitatea ca, până la data de 18 decembrie 2015, să depună noi proiecte.

„Încurajăm și vom susține toate comunitățile să depună proiecte pentru modernizarea infrastructurii în mediul rural. Doar astfel se poate reduce decalajul între sat și oraș, doar astfel se poate stopa exodul de populație din mediul rural spre cel urban sau chiar în străinătate”, a declarat Alin Trifu, directorul OJFIR Vaslui.

În ceea ce privește proiectele de investiții depuse în cadrul submăsurii 7.2 (Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară) pot avea beneficiari publici, respectiv comunele și asociațiile acestora, dar pot depune proiecte inclusiv ONG-uri. Acestea din urmă pot accesa fonduri doar pentru construcția sau modernizarea de grădinițe, creșe și infrastructură tip after-school. În ceea ce privește beneficiarii publici, aceștia pot accesa fonduri europene nerambursabile pentru realizarea, modernizarea sau extinderea infrastructura de drumuri, apă sau apă uzată. Și în acest caz, finanțarea nerambursabilă acordată în cadrul acestei submăsuri va fi 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele depuse de autoritățile publice locale și ONG-uri care sunt negeneratoare de venit sau în cazul proiectelor pentru apă sau apă uzată. Finanțarea nu va depăși 1.000.000 euro/ comună, pentru investiții care vizează un singur tip de sprijin, respectiv doar unul dintre obiective ca drumuri, rețea de apă sau rețea de canalizare sau apă uzată.

Pentru investițiile care vizează înființarea de rețele de apă și apă uzată în mediul rural, finanțarea este de maximi 2.500.000 euro/comună, iar pentru extinderea rețelelor existente, nu mai mult de 1.500.000 euro. Sunt eligibile și proiectele colective, depuse de Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitare din care fac parte exclusiv comune sau proiecte care vizează mai multe comune. În acest caz, valoarea finanțării este de maxim 4.000.000 euro, fără a depăși valoarea maxima per comună pentru fiecare tip de sprijin. În cadrul submăsurii 7.2 se mai acordă sprijin pentru proiectele de infrastructură educațională/ socială, iar valoarea acestora va fi de maxim 500.000 euro.

În cazul proiectelor depuse de ONG-uri, finanțarea nerambursabilă acordată va fi de maxim 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de venit care vizează infrastructura educațională (grădinițe) și socială (creșe și infrastructura de tip after-school) și nu va depăși 100.000 euro.

Bani pentru infrastructura agricolă

În cazul submăsurii 7.6 „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural”, pot beneficia de fonduri europene nerambursabile comunele, ONG-urile, unitățile de cult și persoane fizice autorizate sau societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B. Finanțarea nerambursabilă acordată în cadrul acestei submăsuri este 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de venit și nu va depăși 500.000 euro. Totodată, sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de venit, suma maximă ce poate fii accesată fiind de 200.000 euro. Această submăsură va oferi sprijin financiar pentru protejarea, prin întreținere, restaurare și modernizare a obiectivelor de patrimoniu cultural de interes local, așezăminte monahale inclusiv a așezămintelor culturale – cămine culturale.

Prin intermediul submăsurii 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, componenta infrastructură de acces agricolă, pot depunde cereri spre a primi finanțare atât Unitățiile Administrativ – Teritoriale, dar și asociații ale acestora, respectiv Asociații de Dezvoltare Intercomunitare, sau parteneriate public private de tipul Grupurilor de Acțiune Locală. Rata sprijinului public nerambursabil pentru modernizarea infrastructurii agricole va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 1.000.000 Euro/proiect pentru drumurile agricole de acces. Cheltuielile eligibile pentru sprijinul FEADR sunt limitate la cheltuieli pentru construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces agricole către ferme respectiv căi de acces din afara exploatațiilor agricole. Proiectele cu punctaj egal se vor departaja după lungimea drumului realizat prin proiect, fiind declarate câștigătoare cele cu lungime mai mare.

Pentru componenta Infrastructura de acces agricolă a submăsurii 4.3, pentru Submăsura 7.2 și pentru Submăsura 7.6, cheltuielile de consultanță și pentru managementul proiectului sunt eligibile dacă respectă condițiile prevăzute de Regulamentul Uniunii Europene nr. 1305/2013 și se decontează proporțional cu valoarea fiecărei tranșe de plată aferente proiectului. Excepție fac cheltuielile de consultanță pentru întocmirea dosarului cererii de finanțare care se pot deconta integral în cadrul primei tranșe de plată.

Amintim tuturor celor interesați să acceseze fonduri eurepene nermbursabile pentru infrastructură și nu numai, că pot consulta pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info variantele finale ale Ghidului Solicitantului pentru submăsurile de finanțare din cadrul PNDR 2020 lansate azi. Proiectele se pot depune numai online, fiind evaluate la centrul regional al AFIR, iar data limită de depunere a documentațiilor este 18 decembrie 2015”, a adăugat Trifu.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button