Concurs de selecție la trântă
de Marian MOCANU
Asociația Județeană de Lupte Libere Vaslui a organizat duminică un concurs de selecție a copiilor pasionați de acest sport. Cei mai buni dintre participanții la concurs vor lua parte la selecția națională organizată de Federația Română de Lupte în perioada 16 – 17 octombrie.
Concursul a avut loc la la sala de lupte a Clubului Sportiv Viitorul si au participat peste 70 de copii cu vârste de 9 – 11 ani din toate colțurile județului. Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Campionul de mâine”, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului prin programul „Pierre de Coubertin”. Au participat elevi pasionați de trânte de la școlile generale din Ferești, Dănești, Roșiești, Delești și de pe raza municipiului Vaslui.
„Am fost uimiți și bucuroși să vedem cât de mulți copii, băieți și fete, au răspuns invitației noastre și ar vrea să deprindă tainele luptelor libere. La Vaslui este o adevărată tradiție în practicarea luptelor libere, elevii Clubului Sportiv viitorul fiind medaliați la mai multe campionate naționale și internaționale”, ne-a declarat antrenorul Neculai Beligan.
Au fost selectați mai mulți copii care vor participa la selecția desfășurată la nivel național, în cadrul concursului Național de trântă ce va avea loc în perioada 16 – 17 octombrie.
Secția de lupte a CS Viitorul a avut, în ultima perioadă, mai multe activități de inițiere a copiilor în tainele luptelor libere, toate desfășurate după regulamentul Federației Române de Lupte, în cadrul aceluiași proiect, „Campionul de mâine”.