Social
Vasluiul sub lupă! – Parcarea Prefecturii, scoasa la produs
de Marian Mocanu
Pe orice stradă mai circulată și în orice parcare din municipiul Vaslui nu se poate să nu fie expus măcar un autoturism de vânzare. Asta, în afara locului special desemnat de municipalitate pentru astfel de activități, în parcarea de lângă Centrul de Afaceri, acolo unde astfel de vehicule care-și așteaptă alți proprietari sunt în număr de câteva zeci.
Chiar și în parcarea Instituției Prefectului se află expus un autoturism de vânzare, cu toate că accesul în parcarea respectivă este restricționat de o barieră acționată cu cartelă specială. De buna seama, vehicolul în cauză este a unui funcționar al Prefecturii care dorește să-și vândă mașina. Vrem si noi spatii de vanzare cu ciubote rosii, dom’ prefect!