Laboratorul Spitalului „Beldiman” are fonduri dar nu și pacienți
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui a alocat pentru luna noiembrie laboratorului din ambulatoriul de specialitate al Spitalului „Elena Beldiman” 22.300 de lei, dar din cauza adresabilității scăzute nu s-a cheltuit decât foarte puțin. Mai sunt 13 zile până la sfârșitul lunii iar fondurile neconsumate vor fi luate înapoi de CJAS.
„Dorim să facem un apel către medicii de familie, dar și către cei specialiști pentru a da trimiteri pacienților pentru analize efectuate de laboratorul nostru. Sunt foști pacienți ai spitalului care, după externare, conform contractului cadru, au dreptul la analize pentru monitorizarea stării de sănătate, prin compararea rezultatelor. De asemenea, medicii au obligația de a elibera pacienților anual trimiteri pentru analize medicale, în luna în care s-au născut. Pacienții născuți în luna noiembrie pot primi astfel de trimiteri. Altă categorie de pacienți ar fi femeile care au născut și trebuie să-și facă analize de sânge. Este păcat, dacă CJAS ne-a alocat bani, să nu-i cheltuim”, a declarat Cristina Sârbu, director de îngrijiri medicale la spitalul bârlădean.
De la 1 octombrie, laboratorul Spitalului „Beldiman” funcționează în contract cu CJAS și primește lunar fonduri pentru onorarea analizelor celor din ambulatoriu. În octombrie, CJAS nu a alocat decât 2.400 de lei, care cu greu au fost consumați. Laboratorul spitalului beneficiază de o dotare foarte bună și de cadre medicale cu experiență deosebită, care prelucrează în medie 300.000 de analize anual.
Programul de recoltare al laboratorului este zilnic între 7 și 10, iar pentru a le fi onorate gratuit analizele pacienții trebuie să prezinte, pe lângă trimitere, cardul de identitate și cardul de sănătate. (Mihaela NICULESCU)