Groapă de gunoi, în curtea unei familii din Bârlad
Sătui să îndure de ani de zile mizeria și mirosul insuportabil emanat din curtea unei familii cu probleme psihice din Bârlad, vecinii au sesizat Primăria și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui pentru a scăpa de focarul de infecție.
Ieri dimineață, de la ora 7, o echipă formată din reprezentanți ai Primăriei, Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei, ai Poliției Municipale și ai Poliției Locale, a mers în strada Trei Ierarhi pentru a lua toate măsurile necesare igienizării gospodăriei și pentru a asigura protecție celor care urmau să facă curățenie. Pentru că s-a putut comunica relativ bine cu unul dintre frații care locuiesc în acel imobil, nu a fost nevoie de imobilizarea lor și nici de internare la psihiatrie, cu toate că aceștia suferă de probleme psihice.
„Ceea ce am găsit în curte este greu de imaginat și nici nu știu cum au putut tolera vecinii această situație până acum. În câteva ore, am ridicat 10 tone de gunoi – cârpe, haine, lemn, plastic – aruncate la întâmplare. Se pare că grosul gunoaielor a fost strâns de mama băieților, și ea persoană cu handicap, plecată acum din localitate împreună cu însoțitorul ei. O parte din obiecte a fost adusă și de sora băieților, și ea bolnavă psihic și strângătoare de gunoaie. Cu câteva luni în urmă o altă echipă de igienizare a fost prezentă în apartamentul său pentru a-l curăța de gunoaiele depozitate acolo”, ne-a declarat Olga Ungureanu, șefa Serviciului Gospodărie Comunală și Locativă.
Asistații sociali au lucrat ore întregi pentru a curăța numai curtea din strada Trei Ierarhi, pentru că în locuință nu s-a putut pătrunde, neavând acordul proprietarei. Din spusele vecinilor, grosul mizeriei s-a concentrat în curte, unde de altfel și dorm cei doi frați, de bună voie. (Mihaela NICULESCU)
Cum adică „Sătui să îndure de ANI (!) de zile mizeria și…” ??!!!!