Casa ”Sturdza” va fi reabilitată cu bani europeni!
de Răzvan CĂLIN
CJ Vaslui a început demersurile pentru ca acest important obiectiv cultural bârlădean să fie reparat și redat circuitului muzeal național.
Casa ”Sturdza” din Bârlad sau Muzeul Colecțiilor cum mai este cunoscută, va fi reabilitată grație unui proiect cu finanțare europeană. Consiliul Județean (CJ) Vaslui, în subordinea căruia se află obiectivul, a început deja demersurile în acest sens.
”Reabilitarea Casei «Sturdza» de la Bârlad este unul din obiectivele incluse pe lista de investiții a CJ Vaslui. Au fost câteva mici probleme legate de proprietarul acestui obiectiv. Inițial, s-a spus că ar aparține Consiliului Local (CL) Bârlad, însă în urma unor verificări amănunțite am reușit să lămurim această problemă: clădirea aparține Muzeului «Vasile Pârvan». În momentul de față se lucrează la întocmirea documentației cadastrale pe care așteptăm să ne-o transmită cei de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad. După care va urma realizarea studiului de fezabilitate și, ultimul pas, depunerea proiectului la Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est Piatra Neamț pentru a accesa fonduri europene”, ne-a declarat Valeriu Caragață, administratorul public al județului Vaslui.
El a mai spus că se speră ca toate aceste demersuri să fie finalizate până în toamna anului în curs, proiectul urmând a fi depus la ADRNE Piatra Neamț până cel târziu în luna octombrie. Cum vorbim de o clădire de patrimoniu, inclusă pe lista monumentelor istorice, costurile legate de reabilitarea acesteia se vor ridica la câteva milioane de euro, însă acest lucru îl va stabili cu exactitate studiul de fezabilitate ce urmează a fi realizat.
Casa Sturdza este un imobil cu mare încărcătură istorică. A fost construit pe domeniul Sturdza în 1796 și a fost locuită începând cu anul 1818. Până în anii 1940, casa a aparținut membrilor familiei Sturdza, care a deținut importante funcții politice în Principatul Moldovei și în România, după care a fost donată municipalității de la acea vreme. Ulterior, a fost sediul Tribunalului, după care a intrat sub umbrela muzeului orașului, dându-i-se destinația de Muzeu al Colecțiilor, întrucât aici au fost aduse colecțiile din patrimoniul muzeului: artă populară românească, artă plastică și decorativă europeană și extrem- orientală, numismatică, medalistică, arme, icoane, carte de patrimoniu. Din 1993 a mai fost reparată, superficial, o singură dată, după care nu s-a mai executat nici o lucrare de acest gen, așa că, în toamna anului 2012, colecțiile valoroase au fost mutate în sediul central al muzeului proaspăt reabilitat. Și asta pentru că trecerea timpului și intemperiile au afectat din ce în ce mai mult structura și acoperișul clădirii, impunându-se efectuarea unor lucrări de reabilitare temeinice și complexe.