Bârladul va fi mai verde: 200 de pomi, plantați din această toamnă pe străzile principale
Două sute de copaci vor fi plantați, în această toamnă, pe Bulevardul Republicii din Bârlad, de la Grădina Publică până la Biblioteca „Stroe S. Belloescu”, pe ambele părți ale străzii. Plantarea acestor arbori face parte din planul de plantare pentru toamna acestui an și primăvara anului 2017.
„De câteva zile, pe strada principală din Bârlad, cetățenii au putut vedea câteva pătrățele decupate din asfalt cu ajutorul pickhammerului. Este pentru prima dată când a trebuit să spargem betonul pentru a putea realiza plantările propuse, până acum Primăria plantând arbori doar în spațiile verzi de pe domeniul public. În această lună vom planta 200 de copaci din specii diferite, precum măr decorativ, prun decorativ, salcâm și tei. În primăvara anului viitor vom continua plantările și pe alte străzi, printre care Bulevardul Epureanu, străzile Dragoș Vodă și Eminescu”, ne-a declarat Olga Ungureanu, șefa Serviciului Gospodărie Comunală și Locativă din cadrul Primăriei Municipiului Bârlad.
Planul de plantare și sumele aferente au fost aprobate în ședința de Consiliu Local din luna octombrie. Din bugetul local s-au alocat 20.000 de lei pentru achiziționarea materialului dendrologic. Lucrările de amenajare și plantare sunt executate cu personal din cadrul Serviciului Spații Verzi și cu asistați sociali. (Mihaela NICULESCU)
Foarte bine felicitări
Sa fi vazut cand au facut gropi si pe pod … ” Dorel ” actioneaza si la Barlad !