Home » Administratie » Oamenii străzii din Bârlad, găzduiți și pe timpul zilei în adăpostul de noapte

Oamenii străzii din Bârlad, găzduiți și pe timpul zilei în adăpostul de noapte

Vremea cu temperaturi extreme, zăpadă și viscol, a adus la Centrul de Noapte pentru Oamenii Străzii alte șase persoane pe lângă cele 12 deja existente în centru înainte de Crăciun. Deși capacitatea centrului este de 20 de locuri, nu s-au ocupat decât 18.

Primăria, în subordinea căreia se află centrul, nu a putut oferi o masă caldă sau un ceai în această perioadă geroasă, în schimb, le-a permis celor internați să rămână și pe timpul zilei în centru. Aproape o jumătate dintre persoanele care sunt găzduite acolo au profitat de condițiile de cazare și nu au mai ieșit în stradă.

Cei mai mulți beneficiari ai adăpostului de noapte pentru oamenii străzii sunt chiar oameni fără niciun adăpost, care își fa veacul în zona Pieței „Sf. Ilie”. Printre aceștia sunt, însă, și persoane care au suferit condamnări privative de libertate iar familiile nu mai doresc să le primească acasă, sau persoane cărora copiii sau alte rude le-au vândut casa, și chiar persoane cărora le-a ars casa la sfârșitul anului trecut.

Centrul de noapte găzduiește 17 bărbați și o femeie, oameni ai străzii sau oameni care vor deveni de acum încolo ai străzii. S-au acomodat și s-au conformat regulilor aproape toți. Își fac curat în cameră, dau zăpada din fața centrului, se spală și, cât de cât, au un comportament adecvat. Unul din criteriile care stau la baza cazării este localitatea de domiciliu. Pentru a sta în adăpost o perioadă mai lungă, persoanele trebuie să locuiască în Bârlad. În cazul în care se află în tranzit prin Bârlad (și am avut un beneficiar din altă localitate), acesta nu poate rămâne decât 24 de ore”, ne-a declarat Laurențiu Murgoci, responsabilul centrului.

Condițiile de cazare sunt optime, în schimb asigurarea unei mese calde (majoritatea beneficiarilor având probleme medicale) reprezintă un minus al autorităților locale. Pe perioada sărbătorilor de iarnă, când frigul s-a accentuat, cei 18 oameni fără adăpost au primit hrană de la câțiva bârlădeni cu suflet. Biserica nu a fost reprezentată decât de un singur preot, părintele Vlad Bojian, de la Odaia Bursucani, care a oferit mâncare zilnic celor cazați în Centrul de Noapte pentru Oamenii Străzii. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: