Home » Sport » Gimnasta bârlădeană Daniela Trică a fost promovată la lotul național de senioare

Gimnasta bârlădeană Daniela Trică a fost promovată la lotul național de senioare

Are 12 ani și un palmares impresionant. Daniela Trică, legitimată la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, a fost promovată, zilele trecute, de la lotul național de junioare la cel de senioare. Colectivul de antrenori ai lotului național se senioare a inclus-o pe titrata gimnastă bârlădeană alături de alte trei gimnaste în lotul de pregătire pentru senioare, urmând a fi monitorizate până la 16 ani, când vor putea participa la concursuri naționale și internaționale pentru această categorie.

Daniela Trică a fost selecționată în 2014 la lotul de junioare de la Onești și ulterior în lotul național de junioare de la Deva.

Calitățile deosebite ale bârlădencei noastre au stârnit interesul Federației Naționale de Gimnastică și, la începutul acestui an, a fost cooptată în lotul național de senioare de la Deva. Este o gimnastă valoroasă și ne punem toate speranțele în ea. Sunt convinsă că va reprezenta cu cinste gimnastica românească la competițiile internaționale de îndată ce va împlini 16 ani, vârsta de la care poate concura ca senioară”, ne-a declarat Ana – Maria Iordache, antrenoarea Danielei, care alături de Liviu Iordache i-a călăuzit pașii în lumea gimnasticii din momentul în care părinții au înscris-o la secția de gimnastică a CSS Bârlad.

Progresele făcute de Daniela Trică au fost vizibile de la an la an. În toamna anului trecut, de exemplu, Daniela Trică a fost remarcată la Campionatul Național de Junioare, unde a obținut aur la bârnă, bronz la sol și locul IV la individual. Gimnasta va putea participa în urătorii patru ani la categoria junioare, atât la competiții naționale cât și internaționale. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: