Home » Social » Afaceriștii vasluieni din domeniul agricol, așteptați cu sute de milioane de fonduri nerambursabile

Afaceriștii vasluieni din domeniul agricol, așteptați cu sute de milioane de fonduri nerambursabile

Întreprinzători din județul nostru care doresc să investească în sectorul agricol pot beneficia de finanțări nerambursabile de la Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. În această direcție, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat o nouă sesiune de depunere a proiectelor, care se încheie la 28 februarie sau 15 mai, în funcție de submăsura aleasă.
Viitorii fermieri din județul nostru care doresc să investească în exploatații agricole din sectorul vegetal și cel zootehnic, prin submăsura (sM) 4.1., vor putea să depună proiecte până pe 28 februarie, ora 16.00. Tot până atunci, sunt acceptate și proiectele pentru cooperarea între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol, prin submăsurile 16.4 și 16.4a. De asemenea, se primesc cereri de finanțare în cadrul schemei pentru micii fermieri (submăsura 6.5) până pe data de 15 mai. Această submăsură este lansată pentru prima oară în această perioadă de finanțare.
Alocarea disponibilă aferentă acestei noi sesiuni de depunere proiecte pentru toate submăsurile lansate este de peste 266 milioane de euro. Pentru sM 4.1, alocarea bugetară stabilită este de 150 milioane de euro, câte 75 milioane de euro pe cele două sectoare, respectiv vegetal și zootehnic. Pentru sM 6.5, alocarea bugetară stabilită este de 112,33 milioane de euro, iar pentru sM 16.4 și sM 16.4a suma acordată este de patru milioane de euro, respectiv câte două milioane de euro pentru fiecare submăsură”, a declarat directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Vaslui, Alin Trifu.
Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line, direct pe pagina oficială a AFIR, respectiv www.afir.info, pentru toate cele patru submăsuri lansate. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului, care poate fi consultat pe site-ul agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri de finanțare în parte.
Pentru sM 4.1, beneficiarii eligibili sunt persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale/familiale, societățile comerciale/agricole, cooperativele agricole și grupurile de producători, dar și institutele de cercetare.
Sprijinului public nerambursabil este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Acesta se poate majora până la 90%, în funcție de dimensiunea fermei și de tipul de beneficiar, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 90% în cazul fermelor mici și medii (cu dimensiunea până la 250.000 SO inclusiv), respectiv 70% în cazul fermelor având între 250.000 și 500.000 SO inclusiv.
Investiții eligibile în cadrul sM 4.1 pot fi construcția, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor din cadrul fermei, amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare, precum și alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanț alimentar integrat. Valoarea sprijinului poate atinge două milioane de euro pe proiect în cazul lanțurilor alimentare integrate. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: