Home » Sport » HC Vaslui a reușit să țină în șah HC Dobrogea Sud Constanța și a fost foarte aproape să învingă

HC Vaslui a reușit să țină în șah HC Dobrogea Sud Constanța și a fost foarte aproape să învingă

Handbal Club Vaslui a reușit să smulgă un punct important pe terenul celor de la HC Dobrogea Sud Constanța, ocupanta locului doi în Liga Zimbrilor. Vasluienii au avut șansa victoriei, dar Gabriel Cumpănici a ratat o aruncare de la 7 metri în ultimele momente de joc. Meciul s-a terminat cu scorul de 24 – 24, după ce la pauză gazdele au condus cu 13 – 11.

Ar fi fost prima victorie a favoriților noștri în duelurile cu HC Dobrogea Sud Constanța. Au mai remizat o dată și au pierdut alte trei dispute cu aceasta. Elevii pregătiți de Sandu Iacob și Alexandru Acsinte au oferit o replică bună și în partida tur, când au pierdut cu 24 – 26, după ce i-au hărțuit constant pe constănțeni.

Accidentarea suferită de Rãducu Tamaș în partida cu Suceava a făcut ca poarta favoritei noastre să fie apărată de Bogdan Pralea, iar acesta a fost la înălțime în mai multe momente delicate. Începutul de partidă nu a arătat bine pentru vasluieni, care au ratat de două ori prin Mihai Bujor, în timp ce gazdele au transformat în gol ocaziile avute și conduceau cu 2 – 0. Diferența s-a păstrat până în minutul 14, când vasluienii au profitat de trei ratări consecutive ale constănțenilor și au restabilit egalitatea la șase. HC Dobrogea Sud Constanța a reintrat în joc și a condus pentru prima oară la trei lungimi dar HC Vaslui a reușit încă o dată să egaleze, scor 9 – 9. Meciul a continuat în aceeași notă, cu constănțenii la cârma partidei iar vasluienii refuzând să se predea. Golul de 19 – 18 marcat de Didi Hrimiuc a fost singurul moment în care HC Vaslui a condus.

Călin Hagiu a fost principalul marcator de la HC Vaslui, cu șapte reușite. Au mai marcat pentru favorita noastră Mihai Bujor (6), Gabriel Bujor (4), Didi Hrimiuc, Claudiu Dediu (câte 3) și Valentin Anton (1).

Cel mai bun marcator de la HC Dobrogea Sud Constanța a fost Laurențiu Toma, care a marcat de nu mai puțin de zece ori. Pentru echipa de la malul mării au mai punctat Dalibor Cutura (5), Predrag Vujadinovic, Zoran Nikolic (câte 3), Mihai Rohozneanu și Dusko Celica.

HC Vaslui joacă miercuri un meci crucial

Elevii lui Sandu Iacob și Alexandru Acsinte întâlnesc miercuri, AHC Dunărea Călărași, o contracandidată la play-off. Meciul va avea loc începând cu ora 17:00, în Sala Sporturilor din Municipiul Vaslui, iar favoriții noștri se așteaptă să îi purtăm spre un nou succes. După ce a primit o minge în plină figură acum două etape și s-a ales cu o fractură de piramidă nazală, portarul Răducu Tamaș va lipsi și în acest meci. Revenirea acestuia se preconizează a fi pe 15 martie, când vasluienii întâlnesc liderul Dinamo București.

HC Vaslui ocupă în continuare locul șapte, cu 25 de puncte, dar finalul sezonului regulat se anunță unul încins, raportul de forțe fiind echilibrat. O veste bună a venit de la CSM Făgăraș, care a reușit să încurce CSA Steaua București, formație aflată pe locul nouă. Roș – albaștrii au și un meci în plus disputat. AHC Dunărea Călărași a arătat în schimb poftă de joc și a reușit și ea un rezultat mare, o remiză pe terenul celor de la HC Odorhei, candidată la o poziție pe podium. Adversara vasluienilor este într-o formă de zile mari și anterior au mai înregistrat patru victorii consecutive. Ocupă locul opt, cu doar un punct sub vasluieni. În tur a învins AHC Dunărea Călărași, scor 34 – 32, dar vasluienii au învins la scor în ultima partidă disputată pe teren propriu, scor 37 – 30. Cele două formații s-au întâlnit până acum de șase ori, iar fiecare a învins de trei ori. Cum steliștii stau în această etapă victoria ar aduce un avans confortabil favoriților noștri care s-ar distanța la patru, respectiv cinci puncte de următoarele clasate. (G.P)

About Tehno Redactor