Home » Sport » Încep turneele semifinale. Handbaliștii juniori I joacă azi prima partidă din cadrul turneului semifinal

Încep turneele semifinale. Handbaliștii juniori I joacă azi prima partidă din cadrul turneului semifinal

Liceul cu Program Sportiv (LPS Vaslui) a reușit calificarea la turneul semifinal cu toate cele trei echipe de handbaliști juniori. Astăzi juniorii I vor juca prima partidă , împotriva celor de la HC Farul Constanța. Meciul va avea loc de la ora 18:15, pe teren neutru, la Onești. LPS Vaslui a reușit calificarea la turneul semifinal după ce a terminat pe locul doi în Seria A, cu 49 de puncte.

Au obținut calificarea 24 de formații, câte patru din fiecare serie, iar formația vasluiană a fost plasată în grupa I. Va mai întâlni LPS Târgu Jiu, CSS Odorhei, CT Media București, CSS Sibiu. Poziția ocupată în Seria A le-a oferit vasluienilor șansa unei grupe accesibile. Adversara din primul meci, HC Farul Constanța a terminat pe locul trei în seria B (45 de puncte), CT Media București a terminat pe patru în seria C (39 de puncte), CSS Sibiu a terminat pe locul patru în seria E (33 de puncte). Misiunea elevilor lui Liviu Gheorghiu este însă îngreunată de prezența celorlalte două formații care au terminat pe prima poziție în seriile lor. LPS Târgu Jiu este echipa care le poate pune cele mai multe probleme. Și-a demonstrat valoarea în seria D, unde a suferit o singură înfrângere și a terminat pe primul loc, cu 30 de puncte, într-o serie cu doar cinci echipe. CSS Odorhei a terminat și ea pe prima primul loc (39 de puncte), în seria F, unde a suferit două înfrângeri și a remizat o singură dată.

Juniorii III de la LPS Vaslui, pregătiți de Liviu Gugleș, vor întâlni CSS Hunedoara I, ocupanta locului doi în seria G (46 de puncte), CSS Galați, ocupanta locului trei în seria B (43 de puncte) și CS Olimpic Mizil, ocupanta locului patru în seria D (21 de puncte). Au obținut calificarea, după ce au terminat pe prima poziție în seria A, cu 53 de puncte.

Juniorii II au învins vineri CS Axiopolis Cernavodă, scor 28 – 26. Elevii lui Laurențiu Cozma au reușit să întoarcă scorul într-un meci destul de echilibrat, după ce la pauză erau conduși, scor 14 – 15. Au terminat pe locul trei în seria B, cu 32 de puncte. Primele două clasate au avut 39 de puncte, iar următoarea clasată 23. Tragerea la sorți va avea loc pe 28 martie. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: