Home » Social » 53 de producatori agricoli din județ, interesati de ajutorul de minimis pentru cultivarea de rosii in spatii protejate

53 de producatori agricoli din județ, interesati de ajutorul de minimis pentru cultivarea de rosii in spatii protejate

Un număr de 53 producători agricoli din județul Vaslui au depus la Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) solicitări pentru obținerea ajutorului de minimis destinat cultivatorilor de tomate în sere și solarii. Ajutorul urmărește obținerea unor produse de calitate pe piața românească, competitive cu cele de pe piața europeană, precum și o eficiență economică în realizarea și valorificarea acestora.
Directorul DAJ Vaslui, Gigel Crudu, a precizat că mulți producători vasluieni au fost reticenți cu privire la acest program guvernamental, dar că specialiștii instituției au desfășurat campanii de informare în toate comunele județului, reușind să-i convingă pe cultivatorii de roșii să depună dosare în vederea obținerii sprijinului financiar: “Oamenii au fost reticenți, mai ales la început, dar noi am avut întâlniri cu producătorii din toate comunele. Le-am explicat care sunt condițiile pentru a participa la programul de sprijin, dar și oportunitatea întocmirii de dosare în vederea obținerii sumelor oferite de Guvern. În zone în care există o tradiție în cultivarea roșiilor și unde știm că se obțin producții calitative, am mers de mai multe ori și am discutat cu producătorii”.
Cererile au fost depuse de persoane fizice care dețin atestat de producător, de persoane fizice autorizate și întreprinderi individuale și familiale din 25 de localități vasluiene, fiind solicitat sprijin financiar pentru o suprafață totală de 58.568 de metri pătrați de solarii.
Reprezentanții DAJ Vaslui au verificat în teren existența suprafețelor declarate în cererile de înscriere, stadiul pregătirii răsadurilor, cât și cel al înființării culturilor de tomate. Potrivit acestora, ajutorul va contribui la creșterea și stabilizarea cantitativă și calitativă a producțiilor de materii prime și la echilibrarea balanței veniturilor și cheltuielilor producătorilor agricoli, ajutându-i pe aceștia să se reașeze într-o poziție mai stabilă și mai echilibrată în raport cu partenerii de afaceri. (G.P)

About Tehno Redactor