Home » Social » Bârladul se află în situație de urgență de două zile! Anuntul primarului, deloc incurajator! Sefii judetului ridica din umeri

Bârladul se află în situație de urgență de două zile! Anuntul primarului, deloc incurajator! Sefii judetului ridica din umeri

Condițiile meteo extreme din ultimile două zile au dat peste cap județul Vaslui. În special zona Murgeni – Bârlad, dar și foarte multe alte sate de pe valea Prutului. După ce vineri dimineață bârlădenii au rămas fără curent electric cel puțin zece ore, la câteva ore a devenit nefuncțională rețeaua publică de alimentare cu apă. Din cauza nerezolvării problemei de către cei de la Delgaz (E-on ) pompele de la Cuibul Vulturilor, acționate electric, nu au mai funcționat. Nici până la această oră bârlădenii nu au apă.

După ce vineri dimineață n-au putut să își facă provizii de la pompele din oraș, acționate electric, de ieri după-amiază și până acum cozile la aceste pompe sunt interminabile. Având în vedere această situație, fără precedent la noi în oraș, primarul Dumitru Boroș a ținut să prezinte situația de astăzi bârlădenilor printr-un anunț făcut public pe site-ul primariei. Edilul șef precizează că echipele E-on care au intervenit în Bârlad și în împrejurimile orașului nu au reușit încă să remedieze toate avariile de la rețeaua electrică. Zăpada căzută în ultimile zile „a distrus 114 stâlpi din rețeaua electrică, ducând la imposibilitatea aprovizionării orașului cu energie electrică. Acesta este motivul pentru care orașul nostru nu are acum apă potabilă. Am solicitat sprijinul Prefecturii, consiliului Județean, Armatei, Apărării Civile, I.S.U. și Poliției, însă nu s-a putut asigura încă funcționarea pompelor de la Cuibul Vulturilor, de unde Bârladul primește o mare parte din apa potabilă. Situația creată de vremea extremă din zilele acestea ne-a dovedit faptul că activitatea
Comandamentului Local pentru Situații de Urgență trebuie îmbunătățită, ceea ce se va întâmpla în cel mai scurt timp”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

În vreme ce toata lumea invinovateste compania Delgaz, cea care deține monopolul in domeniu dar nu e in stare sa faca fata unei situatii de criza, reprezentanții acesteia spun că motivul pentru care nu s-a putut rezolva rapid avaria majoră îl reprezintă condițiile meteo deosebite. De parca nu s-a mai pomenit asa ceva pe mapamond!

Distrugerea stâlpilor electrici, spun reprezentanții E-on, s-a datorat gradului mare de încărcare a cablurilor electrice cu gheață. Între doi stâlpi cantitatea de gheață cântărea trei tone, lucru care a făcut ca stâlpii să cedeze.

În ceea ce privește rezolvarea avariei la Cuibul Vulturilor situația a fost îngreunată din cauza blocării căilor de acces către această stație. Un munte imens de zăpadă a blocat drumul, iar reprezentanții I.S.U au reușit astăzi, în jurul orei 12, să străpungă zidul de zăpadă.

În tot acest timp, doar 8 echipe Delgaz (totalizand aproximativ 20 de instalatori) se afla in teren. Desi serviciile companiei ne ard la buzunare, facturile la curent fiind cele care cantaresc cel mai mult in bugetul unei familii, desi platim si ce nu consumam, desi nici zi de intarziere la plata nu ramane nepenalizata, Delgaz nu e in stare de un management benefic. A făcut disponibilizari pe banda rulanta, inclusiv de la mentenanță, iar acum se plange ca nu are oameni.

Din datele furnizate de reprezentanții autorităților prezenți în zonele avariate rezultă că și Poliția ar fi având partea ei de vină. Comunicarea între aceasta și reprezentanții E-on cel puțin a fost destul de defectuoasă și mai multă promptitudine nu ar fi stricat. Contactat de reporterul Est News, Isabel Bogdan, prefectul județului Vaslui a declarat că monitorizează toate localitățile, comunică cu toți reprezentanții autorităților aflați în misiuni, dar că nu poate să spună exact când anume va fi rezolvată problema alimentării cu energie electrică a satelor care stau în beznă și nici când va putea să curgă apă la robinetele bârlădenilor. Vom reveni. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor