Sport

Handbaliștii juniori III de la LPS Vaslui, locul doi pe țară. Ciurescu și Matei au fost cei mai buni pe pozițiile lor

Echipa de handbaliști juniori III de la LPS Vaslui a obținut titlul de vicecampioană națională, după noi prestații încântătoare la turneul final, care a avut loc la Sighișoara, în perioada 31 mai – 4 iunie. Vasluienii au pierdut cu 23 – 28 ultimul act al competiției, disputat împotriva omologilor de la CS Știința Municipal Bacău.
Cele două echipe erau la egalitate la pauză, scor 11 – 11, după care băcăuanii au reușit un galop de sănătate și s-au distanțat la patru lungimi, scor 16 – 12. LPS Vaslui a reușit să revină în meci și a micșorat diferența la un singur gol, dar Știința Municipal Bacău a avut ultimul cuvânt de spus și a reușit să își adjudece victoria și titlul de campioană.

Cele două formații s-au mai întâlnit anul acesta în cadrul turneului semifinal II, când vasluienii au reușit să întoarcă scorul de la 12 – 15 și să învingă, scor 33 – 25. A fost singura înfrângere suferită de băcăuani la turneul precedent.

Vasluienii pregătiți de Liviu Gugleș și Alexandru Zaharia a avut un parcurs perfect până în finală, cu victorii pe linie în fața unor formații cu tradiție. LSP Vaslui a făcut parte din grupa I, în cadrul căreia a câștigat cu CSS Bacău, scor 25 – 24, Academia Minaur Baia Mare, scor 24 – 23 și CSM București, scor 28 – 22. În semifinale vasluienii au surclasat CSS Galați, scor 29 – 22.

Prima repriză a fost echilibrată și până la pauză am ratat câteva contraatacuri și alte aruncări de pe post. Din păcate am început partea secundă cu două ratări, iar adversarii nu au ratat ocazia de a se desprinde. Au fost și niște probleme de arbitraj care au fost determinate în stabilirea rezultatului final. Am avut posibilitatea să restabilim egalitatea după ce am ajuns la un singur gol în spate, 21 – 22 și cu atacul. Au dat arbitrii însă fault în atac la noi, care nu a fost. Imediat adversarii au marcat golul desprinderii după un fault în atac nesancționat, fază în urma căreia un vasluian a fost eliminat. Ei nu au avut nici o eliminare, iar noi am avut trei sau patru. Am primit o singură lovitură de 7 metri, iar ei trei sau patru. Băcăuanii au fost mai lucizi totuși în repriza a doua, iar vacarmul produs de ambele galerii a împiedicat comunicarea noastră cu copiii. Am oferit faze veritabile de handbal în toate partidele, dar au fost și ratări ale noastre care au contat în economia jocului. Am ratat mult și în celelalte meciuri, dar în jocul cu băcăuanii acest aspect a făcut diferența. La ce echipă avem și după meciurile disputate s-a văzut că practicăm un handbal în adevăratul sens al cuvântului, dar nu avem constanță în joc. Felicit copiii pentru rezultat, sunt undeva în ascensiune și mai au patru ani la nivel de juniori pentru a arăta ce pot. Avem speranțe că în cele două categorii de vârstă care urmează, juniori II și juniori I, vor obține performanțe cel puțin la fel de bune ca până acum”, ne-a declarat profesorul Liviu Gugleș.

Artizanii acestei performanțe obținute de echipa vasluiană sunt Ionuț Tănasă (LPS Vaslui), Ionuț Morărașu, Sorin Potorac (Liceul ”Mihail Kogălniceanu”), Răzvan Chiratcu, Radu Hordilă (ambii Școala ”Mihai Eminescu” Vaslui), Fabian Hrum (Școala ”Elena Cuza” Vaslui), Octavian Popovici, Cosmin Cavalciuc (ambii Școala ”Mihail Sadoveanu” Vaslui), Cosmin Vulpe (Școala ”George Tutoveanu” Bârlad), Matei Luncanu, Eduard Radu, Ștefan Oțel, Anton Rareș, Florin Ciurescu, și Adrian Matei (toți de la Școala ”Ștefan cel Mare” Vaslui).

Florin Ciurescu a fost de semnat cel mai bun inter dreapta, iar Adrian Matei a fost ales cea mai bună extremă stângă. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button