Postul de șef al Serviciului Județean de Evidență a Persoanelor, neocupat după primul concurs
Postul de șef al Serviciului Județean de Evidență a Persoanelor Vaslui a rămas neocupat după primul concurs organizat după mai bine de jumătate de an de la vacantare și l-a care s-a prezentat doar un singur concurent. Dacian Dumitriu, de ani buni șef la Serviciul Local Vaslui de Evidență a Persoanelor, a obținut 62 de puncte, cu opt mai puțin față de pragul necesar pentru a fi declarat admis.
Serviciul Județean pentru Evidența Persoanelor Vaslui rămâne în continuare fără șef. Primul concurs organizat după ieșirea la pensie, în octombrie anul trecut, a Doinei Rădășanu, nu a fost de bun augur. Singurul candidat înscris la concurs, Dacian Dumitriu, de ani buni șef la Serviciul Local Vaslui de Evidență a Persoanelor, a obținut 62 de puncte, cu opt mai puțin față de pragul necesar pentru a fi declarat admis.
Concursul s-a desfășurat în sediul Prefecturii Vaslui, însă a fost organizat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Dacian Dumitriu susține că nu va renunța să mai candideze și pe viitor, mai ales că este cam singurul potențial șef care îndeplinește condițiile impuse de lege pentru funcția scoasă la concurs.
În prezent, Serviciul Județean pentru Evidența Persoanelor Vaslui este condus interimar de Iulian Vieru, șeful de la Serviciul Local Negrești al Serviciului de Evidență a Persoanelor. (Ionuț PREDA)