Veste bună pentru șomeri și cei proaspăt angajați – Statul achită nota de plată pentru „Prima Chirie”
Vasluienii care s-au angajat de curȃnd sau își găsesc loc de muncă la peste 50 de kilometri distanță de localitatea în care au domiciliul pot să lase în grija statului achitarea primei chirii. Aceasta nu trebuie să depășească 900 lei pe lună și va fi plătită de stat vreme de trei ani, pȃnă cȃnd beneficiarul reușește să se acomodeze la noua adresă și să se stabilizeze din punct de vedere financiar.
Programul „Prima Chirie”, care a demarat la începutul lunii iunie, vine în sprijinul tuturor celor care se angajează, cu normă întreagă, pentru minimum 12 luni. Prin excepție, pot primi banii și persoanele care s-au angajat între 25 ianuarie, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6 / 2017 și 6 iunie, data lansării programului.
Vasluienii pot beneficia de ʺprima de relocareʺ, dacă depun la Agenția pentru Ocuparea Forțelor de Muncă Vaslui, în termen de 60 de zile de la data angajării, o serie de documente prin care fac dovada că îndeplinesc toate condițiile pentru a primi ajutorul financiar din partea statului.
De la dosar nu trebuie să lipsească acte precum: contractul de muncă, în copie, sau dovada încadrării printr-un act eliberat de angajator; angajamentul scris, după un model dat, pentru respectarea distanței față de locul de domiciliu; declarația pe propria răspundere a angajatorului, din care să rezulte că în ultimii doi ani acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă; contractul de închiriere înregistrat, conform prevederilor legale, la organul fiscal competent, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului; declarația pe propria răspundere privind membrii familiei și veniturile nete realizate pe cont propriu și împreună cu familia. La analiza dosarelor, sunt luate în considerare veniturile lunare net realizate din salarii, pensii, șomaj, stimulentul de inserție, cedarea folosinței bunurilor și indemnizația de concediu pentru creșterea copilului.
Nu pot depune cerere pentru „Prima Chirie” persoanele ale căror venituri cumulate din familie depășesc suma de 5.000 lei net lunar.
Prima de relocare din partea statului se acordă în proporție de 75%, pȃnă la valoarea de 900 lei, iar banii pot fi folosiți pentru achitarea chiriei și a celorlalte utilități de care dispune spațiul de locuit.
Cei care pot profita de programul „Prima Chirie” sunt, în special, persoanele tinere din mediul rural, care își pot lărgi aria de căutare a unui loc de muncă și pot alege să se mute în oraș, unde au mai multe oportunități de angajare.
Și în această lună, oferta angajatorilor din județul Vaslui, înregistrate în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă este una diversă꞉ există 654 de posturi disponibile, dintre care 461 la Vaslui, 63 la Bârlad și 21 la Huși. (Mara GRIGORIU)