AdministratieSocial

Bârlădenii vor să știe cât de potabilă este apa „de pucioasă” din orașul lor

de Mihaela NICULESCU

Depunerile pe care bârlădenii le observă în recipientele în care depozitează apa „de pucioasă”, așa cum este cunoscută apa sulfuroasă în oraș, le-au stârnit de mult timp suspiciuni că apa nu ar fi 100% potabilă. Unii cred că beau apă contaminată, dar mai puțin decât cea de la robinet. Nemulțumiți de calitatea apei unii au luat atitudine.

Autoritățile locale mai iau măsuri atunci când unii consumatori ai apei de pucioasă devin foarte vehemenți în demersul lor, sau anual, când Primăria își permite, în funcție de buget, să suporte cheltuieli cu analiza apei de pucioasă. Deși autoritățile locale știu cât de importantă este verificarea periodică a apei de la cișmele, dau din umeri, invocând de fiecare dată lipsa banilor din buget, pentru că, la drept vorbind, costurile cu analizele de laborator sunt destul de mari.

În această perioadă, de exemplu, municipalitatea a luat probe de la 20 de puțuri cu apă de pucioasă din cele 38, câte sunt în oraș. Până acum, a sosit rezultatul primelor zece probe trimise la laboratorul Aquavas, urmând ca și celelalte rezultate să vină în curând. Din cele 10 probe analizate, două nu au ieșit conforme, apa prelevată de la două pompe din oraș avea încărcătură bacteriană peste limite, în termeni de specialitate, foarte multe bacterii coliforme. Lipsa verificării mai dese a calității apei de pucioasă reprezintă o bilă neagră pentru municipalitate, întrucât parametrii apei pot să se schimbe și la un moment dat să devină un pericol public. Unii cetățeni bănuiesc chiar că anumite afecțiuni printre care bolile de rinichi și hepatita ar putea avea în unele cazuri drept cauză apa neconformă de la cișmelele cu apă potabilă.

Bârlădenii cărora le pasă de sănătatea lor și cărora le permite și buzunarul au solicitat probe de laborator pentru a afla cât de potabilă este apa de pucioasă. Până anul trecut, aceștia au putut verifica apa cu sulf, cu care se alimentează în proporție de 90%, la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu sediul la Bârlad. De anul trecut, indubitabil în urma unor interese, s-a dat o lege în baza căreia reprezentanții DSVSA nu mai au voie să facă analiza apei din rețeaua publică. Nu mai au voie să verifice decât apa folosită în abatoare, apa folosită în patiserii, la fabricile de pâine sau apa folosită ca ingredient în alimente.

Dacă totuși bârlădenii vor să știe cât de sigură este apa de pucioasă folosită de la un anumit puț, pot cere analizarea acesteia, dar contracost, fie la Direcția de Sănătate Publică, fie la Aquavas. Un set complet de analize ale apei în laboratorul Aquavas costă 600 de lei, destul de piperat pentru buzunarul omului de rând, care nu ar trebui să își rupă de la gură pentru a afla dacă apa pe care o bea este potabilă sau nu. Acest lucru cade în sarcina municipalității și în egală măsura a Direcției de Sănătate Publică.

Related Articles

Back to top button