SanatateSocial

Să mori de râs – Siguranța Alimentelor depinde de mirosul inspectorilor sanitar-veterinari

de Mihaela NICULESCU

Promptitudine și… indulgență! După mai puțin de două zile de la reclamația făcută la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), bârlădeanul care a cumpărat mușchi țigănesc cu gust intens de detergent a primit pe e-mail răspunsul în urma controlului efectuat de reprezentanții DSVSA. Aceștia nu au găsit nimic în neregulă la agentul economic din zona Stadion, de unde fusese cumpărat mușchiul cu pricina, toate produsele din carne erau în bună stare și nici vorbă să miroasă a detergent.

În răspunsul trimis de DSVSA Vaslui se precizează, printre altele, că „la inspecția olfactivă a produselor alimentare de origine animală nu s-au sesizat mirosuri străine (detergent), deși în incinta unității se percepe un miros intens de produse de igienizare. În urma celor constatate, s-a dispus stricta raionare a produselor alimentare și nealimentare, cu asigurarea ventilației corespunzătoare, iar agentul economic a fost sancționat conform OG 2 / 2001, art. 7, pct. 3”. Cu alte cuvinte, deși în magazin mirosea destul de puternic a substanțe chimice, nu s-a găsit nimic neconform la produsele din carne, iar DSVSA a aplicat doar un avertisment proprietarului market-ului, probabil pentru raionarea necorespunzătoare.

Medicii veterinari veniți în control nu au depistat modificări organoleptice (cu ajutorul văzului, mirosului și pipăitului) și nici nu au preluat probe pentru a le analiza, întrucât de un an, laboratorul DSVSA nu mai este acreditat pentru efectuarea testelor care pot evidenția modificări ale proprietăților fizico-chimice ale alimentelor.

Răspunsul primit l-a pus pe gânduri pe bârlădeanul care a făcut sesizarea, pentru că nu se face în nici un fel referire la gustul produselor verificate.

Din câte știu, examenul organoleptic se referă la aprecierea calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, pipăitului dar și gustului. Cum s-au pronunțat, dacă nu au gustat din produse? Ar fi constatat atunci ce gust de detergent au produsele și poate că ar fi fost mai puțin indulgenți”, ne-a declarat consumatorul, care a constatat că nici câinele din fața blocului nu a vrut să se atingă de mușchiul cu aromă de detergent.

Reprezentanții DSVSA au ținut să precizeze că legea nu le permite să guste din produse, lucru ce convine de minune agenților economici, care știu că nu riscă nimic. Nu s-a ajuns încă la performanța ca omul să detecteze gustul cu ajutorul văzului, mirosului sau al pipăitului. Consumatorul însă își riscă sănătatea, în vreme ce medicii veterinari de la DSVSA invocă lipsa mijloacelor legale pentru a stabili cât de sigure pentru consum sunt alimentele comercializate.

Cum este posibil ca legislația să permită ca într-un spațiu relativ mic să se comercializeze și depoziteze atât produse alimentare cât și produse toxice pentru organism? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun cei mai mulți bârlădeni atunci când intră în astfel de magazine, și ar dori un răspuns.

În urma articolului publicat săptămâna trecută de Est News, foarte mulți bârlădeni au reacționat pe rețelele de socializare, confirmând că și ei au fost frecvent în situația de a nu putea consuma produsele alimentare cumpărate, din cauza gustului pregnant de detergent. Nu numai produsele din carne sunt în această situație, dar și măslinele și brânzeturile. Cei pățiți recunosc că nu au sesizat organele de control, ci că au atras, în câteva rânduri, atenția vânzătoarelor, reușind să-și recupereze banii.

În vreme ce această situație este o realitate, poate că DSVSA ar trebui să renunțe la sintagma „Siguranța Alimentelor” din denumirea instituției, sintagmă care nu se mai justifică în cele mai multe cazuri.

Unii cititori s-au adresat redacției Est News precizând că vor să strângă semnături care să dea legitimitate unei scrisori pe care vor să o adreseze Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pentru a-și exprima nemulțumirea în legătură cu ineficiența controalelor efectuate. Nădejdea lor se îndreaptă către vicepreședintele acestei instituții, nimeni altul decât bârlădeanul Traian Petcu, fost director al DSVSA Vaslui. În perioada în care acesta a condus DSVSA, a declarat în repetate rânduri presei că bârlădenii pot consuma cu încredere produsele alimentare pentru că sunt verificate și sigure pentru consumatori. De vreme ce laboratorul DSVSA nu mai este acreditat pentru unele analize, poate că ar fi bine ca vicepreședintele ANSVSA să trimită inspectorii sanitar-veterinari la controale ORL periodice.

Related Articles

Back to top button