Bȃrlădenii din inima Londrei, capitala incidentelor teroriste꞉ ʺNe este teamă, dar trăim cu speranța că nouă nu ni se poate întȃmpla nimic rău!ʺ

Dincolo de Tamisa, Ochiul Londrei învȃrte zilnic, cu fiecare imagine spectaculoasă pe care o adaugă la orizontul metropolei, poveștile de viață ale tuturor celor care au 30 de lire în buzunar, să plătească biletul pentru un circuit de jumătate de oră. Roata de metal adună în cabinele sale cu pereți de sticlă poveștile fericite ale zecilor de turiști romȃni care vizitează Regatul, gata să revină în țară cu fotografii de colecție, dar lasă adevăratele drame să aștepte undeva, pe podurile Londrei, acolo unde Ochiul e admirat din depărtare. Unii îl admiră cu teamă, la amintirea atentatelor care au zguduit Marea Britanie în ultima perioadă, alții, cu speranță, hotǎrȃți să-și joace pȃnă la capăt mȃna de cărți, cu norocul care le va surȃde, poate, din UK.

30 de lire (aproximativ 160 RON) e un lux pentru mulți dintre romȃnii care s-au stabilit temporar în Londra, cu gȃndul să-și facă un trai mai bun în Regat, sau la întoarcerea în țară. Este costul unui coș de alimente care ajunge pentru o săptămȃnă, dar e vorba despre cele mai ieftine produse, alese din rețelele de supermarketuri pentru străini, unde clienții strȃng din dinți și se uită la ce rămȃne în buzunar, și nu la calitate. 30 de lire e jumătate din abonamentul săptămȃnal pentru transportul public, pe care unii sunt nevoiți să îl achite pentru că altfel le-ar fi imposibil să ajungă la timp, pe jos, la serviciu, din cartierele mărginașe unde înnoptează, pȃnă pe bulevardele cosmopolite din metropola regală.

30 de lire e un sfert din prețul chiriei pe o săptămȃnă, pentru o cameră dublă, în Londra de Est. Atȃt plătește George, un bȃrlădean în vȃrstă de 39 de ani, care muncește de doi ani în ʺcapitala Angliei și a Regatului Unit al Marii Britaniiʺ. ʺE important să păstrăm eticheta, englezilor le place multʺ, recunoaște George, care a absolvit Arte Vizuale și Design la Iași, la Universitatea de Arte, dar diploma nu i-a folosit la nimic în Romȃnia. Nici în străinătate nu-i trebuie꞉ lucrează ca zilier în construcții și amenajări interioare, iar la sfȃrșit de săptămȃnă lustruiește paharele într-un bar.

Orfan de tată, cu o soră mai mare, plecată la muncă în Spania, și fără perspective în județul Vaslui sau în Moldova, George a lăsat pensonul pentru bidinea, cu gȃndul că în construcții se cȃștigă mai bine. ʺAm fost în Grecia cinci ani, am muncit pe rupte pentru că urma să mă căsătoresc, strȃngeam bani de apartament în Bȃrlad. Relația s-a rupt, am plecat în UK la un pont, am zis că e de muncit aici, după criză, dar a venit Brexit-ul și, acum, toată povestea asta cu atentatele teroriste… E panică pe rețelele de socializare, dar te simți cȃt de cȃt în siguranță cȃnd vezi mai mulți polițiști pe străzi, față de cum era înainte. Mă uit la știri și toți încearcă să transmită o stare de calm. Cum să rămȃi calm cȃnd vezi că poți să fii victimă colaterală? Îmi pare tare, tare rău de romȃnca tȃnără care a murit în martie, pe Podul Westminster… M-am gȃndit că puteam fi eu în locul ei, mă opresc cȃteodată pe pod și fac schițe pentru portofoliu. Am vrut atunci să vin în țară, dar ce să fac eu în Bȃrlad? Să trăiesc de azi pe mȃine? Aș veni, numai ca să plec mai departe…ʺ, spune George, care crede că toți romȃnii din Londra se tem acum pentru viața lor, ʺe firesc, după ce unul dintre noi a sfȃrșit tragic, pentru că a fost în locul nepotrivit, la momentul nepotrivitʺ.

Colegul de cameră a lui George, un bȃrlădean de 55 de ani cu care împarte chiria, mȃncarea și grijile, e mai optimist din fire, și ʺdacă nu s-a speriat la Revoluție, nu se sperie nici de atentatele teroristeʺ. E sudor și e de nouă ani în Londra, dar nu se dă în lături de la a cȃștiga un ban cinstit, cȃnd are ocazia, iar cȃteodată mușchii îi aduc profit mai mare decȃt talentul într-ale tehnicii. Spatele lui a cărat tone, mȃinile lui au vopsit kilometri de garduri și ochii i-au plȃns de bucurie că și-a ținut nu unul, ci doi băieți la facultate din lirele englezilor. George nu știe ce-a făcut să merite un prieten atȃt de bun, care ʺface cȃt o mamă și un tată la un loc, la depărtare de casăʺ, și pe care se laudă că îl face naș de cununie în curȃnd. ʺDe la el aud mereu «Mi-e teamă, dar trăiesc cu speranța că mie nu mi se poate întȃmpla nimic rău! Răul se întȃmplă, dar dacă ai îngerul păzitor cu tine, scapi!» Gȃndul lui cel bun mă face și pe mine să rezist aici și parcă prind încredere că dacă așa mi-e scris, Londra o să fie a doua mea casă, poate chiar ultima, cine știe?ʺ, se întreabă George, care e unul dintre cei 400.000 de romȃni stabiliți în Marea Britanie, potrivit evaluărilor făcute anul trecut de Ambasada Romȃniei în Regat.

Datele oficiale arată, însă, că doar 170.000 de români sunt înregistrați în evidențele Ambasadei, pe baza unui contract de muncă.

După incidentele teroriste care au avut loc, în ultimele luni, în Marea Britanie, dintre care cel mai recent atac produs chiar în cursul zilei de ieri, soldat cu un mort și zece răniți, viața celor doi bȃrlădeni care trăiesc în Regat se împarte la fel꞉ între muncă și familie, cea de aproape sau cea lăsată în urmă, la mii de kilometri distanță, care va fi reîntregită. Ochiul Londrei vede tot și e gata oricȃnd să ia 30 de lire pentru o poveste cu final fericit, fie ea și din Romȃnia. Povestea normalității și a unei vieți liniștite costă, însă, mai mult, iar bȃrlădenii ar fi dispuși să plătească oricȃt, să fie lăsați să-și trăiască visul londonez. (Mara GRIGORIU)