Social

Cum se joacă funcționărimea incompetentă cu nervii și sănătatea unui pensionar din Bârlad

Un pensionar care locuiește în Bârlad așteaptă să primească o scrisoare trimisă… tot din Bârlad, prin Poștă, de aproape două săptămâni. Mai exact, astăzi este ziua cu numărul 12 de când bârlădeanul așteaptă ca poștașul să-i aducă plicul. Este exact perioada de timp în care, în 1938, corespondența trimisă din România ajungea în America, trecând Atlanticul cu vaporul.
”Plicul pe care îl aștept este decizia de pensionare trimisă de Casa de pensii Bârlad. De acolo mi s-a spus că au pus scrisoarea la Poștă pe 9 iunie, dar nici până acum nu a ajuns la destinație. Este o situație de stres pentru mine, deoarece este vorba de o decizie de pensionare venită în urma recalculării pensiei pe care o încasez de atâția ani. Cei de la Casa de Pensii mi-au greșit pensia, susțin ei, și mi-ar fi dat mai mulți bani decât mi s-ar fi cuvenit. Acum trebuie să dau banii înapoi și, în plus, pensia va fi mai mică. Eram foarte nerăbdător să aflu care este valoarea pensiei mele de acum înainte, dar aștept în zadar decizia”, ne-a povestit bătrânul.
Dirigintele Oficiului poștal numărul 1 a declarat reporterului Est News că a făcut toate verificările și nu există niciun plic cu numele și adresa respectivului pensionar. De regulă ar fi trebuit ca plicul să ajungă într-o zi, două la destinație, dar în datele oficiului poștal nu figurează nicio corespondență cu adresa respectivă. Nici poștașii nu știu nimic, inclusiv factorul poștal care are arondată strada pe care locuiește ghinionistul pensionar.
Reprezentanții Casei Locale de Pensii spun că plicul a fost trimis, cu certitudine, pe 9 iunie, cu confirmare de primire, fiind un document special.
Ce s-a întâmplat cu plicul? Unde s-a pierdut? Unde a ajuns? Nu se știe. Reprezentanții poștei spun că este posibil ca cei de la Casa de Pensii Bârlad care trimit corespondența să fi scris din neatenție la adresa destinatarului, Vaslui, în loc de Bârlad. Dacă este așa, plicul se va întoarce de la Vaslui, și va ajunge la destinație, peste alte câteva zile.
La câte încurcături s-au făcut la Casa de Pensii Bârlad, la câtă neatenție și iresponsabilitate au demonstrat angajații în ultimii ani, nu ar fi exclus ca cei de la poștă să aibă dreptate și adresa să fi fost scrisă greșit de adormiții de la Pensii. Și dacă ar fi așa, ce-i cu asta? Timpul trece, leafa merge! (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button