Flautistul bârlădean Lucian Albu, la un pas să cânte cu orchestra Camerata Regală
Concertul susținut la Bârlad de Camerata Regală a deschis inimile multor melomani, dar și oportunități pentru tinerii talentați, elevi ai Școlii de muzică, ce vor să facă stagii de pregătire alături de membrii Orchestrei Cameratei Regală.
Fundația „Principesa Margareta” acordă sprijin tinerilor talentați, dar și elevilor școlilor de muzică, oferindu-le burse de studii gratuite.
Practic, micii muzicieni pot cânta alături de membrii Cameratei și pot să învețe din mers alături de aceștia.
Doru Marin, regizorul artistic și scenograful spectacolului organizat pe 5 septembrie la Bârlad, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, a avut o scurtă întâlnire cu Lucian Liviu Albu, talentatul flautist câștigător al premiului I al Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală, două ediții consecutiv.
Doru Marin l-a rugat pe tânărul talentat să-l contacteze de îndată de ajunge în București, pentru a-l informa în legătură cu pașii pe care trebuie să-i facă pentru a beneficia de un stagiu de pregătire, alături de profesioniștii Cameratei Regale.
„E o șansă pe care Fundația „Principesa Margareta” o dă celor care vor să se pregătească și celor care vor să se perfecționeze alături de profesioniști, instrumentiști în Orchestra Cameratei Regale.”, a precizat bârlădeanul Doru Marin.
Lucian Liviu Albu ar fi onorat să cânte alături de acești instrumentiști, în special alături de un flautist, mai ales că de luni, acesta a început cursurile Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București.
Camerata Regală organizează în premieră în România un masterclass de orchestră dedicat tinerilor muzicieni – liceeni și tineri cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, care studiază diverse instrumente muzicale. „Camerata Regală și Micii muzicieni” este un proiect care provoacă pentru prima dată un grup de tineri față în față cu un grup de muzicieni profesioniști – membrii orchestrei Camerata Regală, într-un masterclass de orchestră unic în România.
Artiștii în formare au ocazia să exerseze alături de cei deja consacrați, la nivel național și internațional, perfecționându-și astfel tehnicile și cunoștințele la instrumentul pe care îl studiază. (Mihaela NICULESCU)