Home » Politic » Secretarul general al PNL Vaslui, numit șef la Casa Județeană de Sănătate

Secretarul general al PNL Vaslui, numit șef la Casa Județeană de Sănătate

Secretarul general al Organizației Județene Vaslui a PNL, Marius Arcăleanu, a fost numit director-președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănatate (CJAS) în locul celei care a condus instituția apolitic în ultimii ani, Mihaela Chitariu. Consilier local la Vaslui, noul șef de la CJAS așteptă un răspuns de la Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru a vedea dacă își mai poate menține funcția de ales.
Schimbările politice continuă la nivelul județului nostru. După numirile prefectului și subprefectului, au început epurările la nivelul instituțiilor publice. Una din primele vizate a fost CJAS, instituție la cârma căreia a ajuns secretarul general al PNL Vaslui, Marius Arcăleanu. El a fost numit cu delegare de către președintele CNAS încă de la sfârșitul anului trecut, însă a început activitatea în plin pe 6 ianuarie, atunci când a avut și prima ședință cu toți angajații instituției. Pentru a putea ajunge director, Arcăleanu a venit prin transfer pe funcție de execuție de la Casa Județeană de Pensii Vaslui.
„Principalul obiectiv al nostru este să fim cât mai aproape de principalul beneficiar al serviciilor noastre, adică cetățeanul. Ne-am propus să oferim servicii de cea mai bună calitate, iar relațiile cu furnizorii de servcii medicale să fie unele normale”, ne-a declarat președintele-director al CJAS Vaslui, Marius Arcăleanu.
Ales consilier local pe listele PNL, noul șef al CJAS așteptă acum un răspuns de la ANI pentru a vedea dacă va mai putea exercita și această funcție pe viitor. (Ionuț PREDA)

About admin

%d blogeri au apreciat: