AdministratieLocal

Tânărul din Ferești care a înjunghiat trei elevi pe o stradă din Vaslui, condamnat la cinci ani de închisoare într-un centru de detenție

Tânărul din Ferești care, în luna aprilie a anului trecut, a înjunghiat trei elevi pe o stradă din municipiul Vaslui, a fost condamnat cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de cinci ani. Magistrații Tribunalului Vaslui au mai decis ca autorul, judecat pentru tentativă de omor, să plătească daune morale și materiale de 130.000 de lei victimelor sale.

Sentință dată în care cazul elevului de 18 ani care și-a înjunghiat trei colegi pe strada Traian, din Vaslui. Judecătorii Tribubalului Vaslui au decis ca Andrei Valentin Trofin să stea cinci ani într-un centru de detenție, cu scopul de a fi reeducat. De asemenea, elevul din Ferești va trebui să plătească 100.000 de lei daune morale și 10.000 de lei pagube materiale victimei rănită cel mai rău, precum și câte 10.000 de lei daune morale celorlalte două victime ale sale.
Tânărul de 18 ani a fost arestat preventiv pe 18 aprilie 2020 pentru tentativă de omor, după ce a atacat și rănit cu un briceag trei elevi de 15, respectiv 16 ani, la scurt timp după ce aceștia au ieșit de la cursuri. Procurorii care au desfășurat cercetări în acest caz au considerat că atacatorul putea în orice moment să ia viața vreo uneia dintre victime. Cei trei adolescenți au fost răniți de Andrei Trofin în zona Pieții Traian în timp ce se îndreptau spre autogară pentru a lua autobuzul spre casă, în localitatea Văleni. Atacatorul, la rândul său navetist la Ferești, a recurs la acest gest în urma unui conflict mai vechi pe care l-a avut cu unul din elevi. Doi dintre adolescenți, care au suferit leziuni la nivelul unei urechi, în piept, la braț și în ceafă, au rămas internați în secțiile de Chirurgie Pediatrică și ORL a Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Al treilea elev, cu mai multe tăieturi la o mână, a fost transferat la un spital din Iași, în condițiile în care i-a fost secționat un nerv. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button