Home » Administratie » Investiție europeană de 3,8 milioane lei, în casele sociale din suburbia Rediu

Investiție europeană de 3,8 milioane lei, în casele sociale din suburbia Rediu

Primăria Vaslui a apelat la fondurile europene nerambursabile, pentru a finanța investiții pe segmentul asistenței sociale. Primul proiect depus în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 care a intrat în execuție vizează ”Îmbunătățirea regenerării fizice și socio – economice a comunității din zona marginalizată – Case Sociale str. Octav Băncilă”.

Prin intermediul acestui proiect se dorește promovarea coeziunii sociale prin îmbunătățirea mediului construit, care să conducă la o creștere a calității vieții populației din zonă. Autoritățile locale au emis ordinul de începere a lucrului la construcția caselor sociale din suburbia Rediu a municipiului Vaslui în prima jumătate a anului 2020, valoarea totală a investiției fiind de 3.880.561 lei. Pe lângă construcția de case sociale, în zonă se vor extinde rețelele de apă și canal, infrastructura rutieră va fi reabilitată, vor fi amenajate trotuare etc.

Acest proiect face parte din pachetul de proiecte depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est pe Axa Prioritară 4 – ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, POR 2014-2020. În total, municipalitatea a depus pe această axă șapte proiecte ce sunt aprobate la finanțare, iar valoarea totală acestora se ridică la suma de 161.624.021 de lei. Pentru toate aceste investiții, cota de cofinanțare a Primăriei Vaslui se ridică la 10 milioane de lei.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că în anul 2020 s-au pregătit toate aceste proiecte pentru implementare.

”Am căutat fiecare sursă de finanțare și am încercăm să încadrăm toate aceste obiective acolo unde le este locul. Proiectele de pe POR 2014-2020 vor  fi în derulare în  diferite stadii în anul  acesta, iar unele dintre acestea vor fi puse în funcțiune”, a spus Vasile Pavăl.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*