Home » Arts » Expoziție dedicată Unirii Principatelor, la Galeria de Artă „N. N. Tonitza” din Bârlad

Expoziție dedicată Unirii Principatelor, la Galeria de Artă „N. N. Tonitza” din Bârlad

„Laic și religios în Unire” este prima expoziție cu care se deschide seria evenimentelor culturale din acest an la Galeria de Artă „N. N. Tonitza” din Bârlad. Zeci de lucrări de sculptură realizate de artistului popular Dan Horgan au fost panotate pe simezele galeriei, pe care iubitorii de sculptură le pot admira timp de o lună, începând de duminică, 24 Ianuarie.

Nu va avea loc o vernisare propriu-zisă a expoziției, din cauza stării de alertă, vizitatorii putând intra în număr foarte mic, pentru a vedea lucrările, cu păstrarea distanțării fizice.

„Expoziția pe care o voi avea duminică, 24 Ianuarie, este prima expoziție personală organizata la Galeria de Artă din Bârlad. Este o expoziție dedicată Unirii, după cum reiese și din titlul ei. Sunt lucrări de sculptură, artă populară religioasă (icoana de vatră), artă religioasă post-modernistă și suprarealistă. Sunt lucrări de sculptură realizate în pandemie dar și înainte de aceasta. Dacă nu ar fi existat icoana, arma de rezistență a țăranului român, poate că Unirea provinciilor nu ar mai fi avut loc. Icoana a însemnat arma cu care țăranii au dus lupta de rezistență pentru păstrarea ritualului creștin ortodox. Asta a ținut viu spiritul religios și spiritul românesc.”, ne-a declarat prof. Dan Horgan.

Expoziția „Laic și religios în Unire” va fi deschisă timp de o lună, așa că bârlădenii vor avea timp suficient să vizioneze lucrările artistului plastic Dan Horgan. Autorul lucrărilor panotate pe simezele Galeriei de Artă este coordonatorul cercului de arta populara de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” și profesor de educație plastică la Școala Gimnazială din Perieni și Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu” din Bârlad. (M.N.)

About admin

%d blogeri au apreciat: