Pentru pregătirea marelui proiect de apă și canal, SC Aquavas Vaslui (autoritatea contractantă) a încheiat un contract cu Asocierea Ramboll South East Europe SRL București (leader) – Ramboll Danmark A/S Copenhaga (partener) – SC Interdevelopment SRL București (partener). Contractul a fost semnat în luna octombrie 2017 și se derulează până în data de 31 decembrie 2023.
„Avem încheiat un contract de asistență tehnică cu această asociere de firme. SC Ramboll va pregăti documentația aplicației de finanțare (studiul de fezabilitate, documentația de atribuire, studii de teren, expertize de specialitate, devizul general etc) în vederea semnării contractului de finanțare. După aprobarea proiectului de către Comisia Eurpeană urmează organizarea unei licitații publice pentru desemnarea firmei care va executa lucrările”, a spus Gabriel Beșleagă, directorul SC Aquavas SA Vaslui.
Finanțarea investiției este asigurată de Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.
Printre lucrările prevăzute în proiectul de apă și canal se numără extinderea conductelor de aducțiune pe 379 kilometri; forarea unui număr de 35 de puțuri; construcția a 68 de stații de tratare/clorinare a apei potabile; construcția unui număr de 44 rezervoare de înmagazinare a apei; 12 rezervoare vor fi reabilitate; construcția a 125 stații de pompare a apei potabile și reabilitare a 6 stații existente.
Pe segmentul sistemului de canalizare, investițiile vizează extinderea rețelelor de canalizare pe o distanță de 347 kilometri; reabilitarea rețelei de canalizare pe 27,5 kilometri; reabilitarea conductei de refulare pe 2 kilometri; construirea unui număr de 172 stații de pompare apă uzată; reabilitarea a 5 stații de pompare apă uzată; construirea și extinderea unui număr de 6 stații de epurare apă uzată etc.
(Dănuț CIOBANU)