AdministratieLocal

Lucrările la proiectul strategic riscă să fie blocate, din cauza arborilor de pe marginea drumurilor județene

de Dănuț CIOBANU 

Proiectul drumului strategic riscă să fie blocat din cauza respingerii de către Consiliul Județean Vaslui a proiectului privind valorificarea prin licitație publică în plic închis a 233 metri cubi masă lemnoasă pe picior, existentă pe aliniamentele drumurilor județene. Proiectul privește patromoniul, iar pentru aprobarea acestuia este nevoie de două treimi din voturile consilierilor județeni. Consilierii liberali nu sunt de acord cu licitarea masei lemnoase, ci doresc ca arborii să fie livrați gratuit UAT-urilor.

Consilierii liberali din cadrul Consiliului Județean (CJ) Vaslui susțin că vor veni cu un alt proiect de hotărâre, pentru ca lemnul să nu fie scos la licitație, ci să fie alocat pentru încălzirea școlilor și primăriilor sau chiar a posturilor de poliție. Astfel, după ce arborii vor fi tăiați,- aceștia ar urma să fie donați UAT-urilor.

Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a spus că pentru tăierea copacilor trebuie achitate niște sume și apoi ar trebui ca lemnul să fie dat gratuit UAT-urilor. Mai mult, există posibilitatea ca suma solicitată de societatea care taie copacii să fie mai mare decât valoarea masei lemnoase și, de aceea, conducerea CJ-ului nu este de acord cu acordarea gratuită a lemnului către UAT-uri. După respingerea proiectului, Dumitru Buzatu a spus că va veni în fiecare ședință cu acest proiect până când va fi aprobat.

„Așteptăm vremea bună să eliberăm terenul. Nu putem ține proiectul strategic în loc, din cauza acestei probleme. Sunt zeci de mii de oameni care așteaptă ca lucrările să demareze, iar executanții așteaptă ca noi să facem treaba aceasta. O să comunic lucrurile acestea fiecărui UAT, voi da dispozițiile necesare pentru înlăturarea arborilor pentru a continua proiectul strategic. Masa lemnoasă va fi depozitată, ca să fie la dispoziția noastră pe viitor”, a spus Buzatu.

Proiectul drumului strategic este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională” și are o valoare totală de 222.001.842 lei, inclusiv TVA. Din valoarea totală, 213.074.058 lei este asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene (UE) și a Guvernului României, iar suma de 8.927.783 lei este cofinanțarea asigurată de județul Vaslui. Perioada de implementare a proiectului este de 75 luni, începând cu data de 1 aprilie 2016 și are ca termen de finalizare data de 30 iunie 2022.

Consiliul Județean Vaslui este beneficiarul proiectului „Reabilitare și modernizare Drum strategic județean Bârlad – Laza – Codăești (DJ 245, DJ 245 M, DJ 247, DJ 246)”, care este implementat în parteneriat cu comunele Zorleni, Băcani, Alexandru-Vlahuță, Poienești, Laza, Bălteni, Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Dănești, Codăești, Miclești, traversate de drumul strategic.

Rezultatele urmărite prin implementarea proiectului sunt: lungimea de drum județean reabilitat/modernizat – 82,649 km; lungimea de pistă de biciclete nou construită – 1.710 metri; lungime trotuare pietonale modernizate/realizate – 23.460 metri liniari; stații de transport public construite/modernizate – 24 bucăți; poduri noi, care înlocuiesc podurile existente – 7 bucăți; poduri reabilitate – 6 bucăți; podețe pentru scurgerea apelor: podețe noi -15 bucăți; înlocuirea podețelor existente cu podețe noi – 127 bucăți; reparații la podețele existente – 62 bucăți; amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată – 1 bucată.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button