Mediul de afaceri din județul Vaslui are active 9.163 persoane juridice. La aceste societăți, numărul asociaților/acționarilor persoane fizice se ridică la 12.400 persoane. Potrivit datelor Oficiului Național al Regitrului Comerțului, distribuția pe sexe a asociaților/acționarilor persoanelor juridice active este următoarea: 4.611 femei (37,19%) și 7.789 bărbați (62,81%).
În primul trimestru din acest an au fost înființate în total 407 firme. Tot în primele trei luni ale acestui an, au fost radiate 159 de firme, 61 au fost dizolvate, iar 52 de societăți au fost suspendate, adică au ieșit de pe piață 272 de firme.
Anul trecut, județul Vaslui a bifat un loc codaș în Moldova în ceea ce privește înmatricularea de noi firme. La sfârșitul anului 2020, în județul nostru au fost deschide în total 1.060 de firme. Este vorba despre 772 SRL-uri, 162 – II, 112 – PFA, 12 IF etc. Dacă ne raportăm la anul 2019, când au intrat în mediul economic 1.495 de societăți, se înregistrează o dinamică negativă de aproape 30%.
Dacă facem o comparație cu celelalte județe din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, decalajul dintre întreprinzători este și mai mare. Potrivit acelorași date statistice de la finalul anului 2020, situația în regiune era următoarea: Bacău avea întregistrate 2.486 firme; Botoșani – 1.133 firme; Iași – 4.713 firme; Neamț – 1.859 firme și Suceava – 2.328 de firme.
(Dănuț CIOBANU)