Depresia l-a împins să-și dea foc la casă, după care a încercat să-și curme zilele!
Într-un moment de disperare, un bărbat de 61 de ani din satul Docani, comuna Vinderei, și-a dat foc la propria casă, după care a încercat să-și pună capăt zilelor. Grozăvia s-a petrecut în noaptea de sămbătă spre duminică (22/23 mai), când Detașamentul de pompieri Bârlad a fost alertat că o casă din Docani este în flăcări. În scurt timp, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA)
”La sosirea echipajelor de intervenție, chiar la intrarea în curte a fost găsită o persoană grav rănită, care prezenta leziuni majore în zona gâtului și a antebrațelor. Victima, un bărbat în vârstă de 61 ani, a fost preluată de echipajul ambulanței SMURD, a fost stabilizată și transportată la Compartimentul Primire Urgențe din cadrul Spitalului municipal de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad. Pompierii militari au intervenit pentru lichidarea incendiului care se manifesta în locuință și o anexă gospodărească, existând pericolul de propagare la o altă anexă gospodărească. După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Au ars aproximativ 60 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, patru uși, cinci ferestre, diverse piese de mobilier, produse textile și documente. S-au degradat aproximativ 20 metri pătrați acoperiș, 40 metri pătrați planșeu, 60 metri pătrați tencuială, diverse piese de mobilier și produse din material plastic. Au fost salvate două camere ale casei și o anexă gospodărească. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a surselor de aprindere”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU ”Podul Înalt” Vaslui.
Din câte se pare, bărbatul, care locuia singur, trecea printr-o depresie și în ultimul timp ar fi afirmat către diverși cunoscuți că intenționează să își dea foc propriei case, după care se va sinucide. Sâmbătă noaptea spre duminică se pare că a trecut la fapte și și-a incendiat locuința, după care a încercat să-și taie gâtul cu ajutorul unui abric. Din fericire, suicidul nu i-a reușit, fiind salvat de echipajele de intervenție sosite la fața locului. În cursul zilei de duminică a fost transportat la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași.