LocalSocial

Regulament nou pentru plata taxei de salubritate de către agenții economici

Sistemul integrat de management al deșeurilor solide din județul Vaslui intră într-o nouă fază. În prezent, se lucrează la introducerea unui regulament pentru persoanele juridice, pentru a plăti și ele taxa de salubritate. În acest fel, se scot din ecuație contractele bilaterale dintre firmele de colectare și persoanele juridice.

„Se va introduce acest regulament pentru a nu mai avea animozități, atunci când se intră la colectare. Dorim să avea o bază financiară corectă în funcție de generare, pentru a ne putea plăti prestațiile făcute de colectori, respectiv de depozitar”, a precizat Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

La această dată, proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui” este realizat în proporție de 100%, însă finalizarea acestuia este programată pentru data de 31 decembrie 2021, când se va face plata finală a contractelor de servicii proiectare, dirigenție de șantier și audit, la 12 luni de la recepția finală.

În data de 5 februarie 2021, Agenția pentru Protecția Mediului a eliberat avizul de mediu pentru UAT – Județul Vaslui, moment care marchează finalizarea implementării programului european de management al deșeurilor. Este vorba despre un proiect care impune o gestionare a deșeurilor în sens modern și rațional, cu protejarea naturii și a locuitorilor județului.

Investiția fanion a proiectului european este depozitul ecologic de la Roșiești, care se întinde pe o suprafață de 20 de hectare și a fost pus în funcțiune în anul 2018. Depozitul este programat a fi realizat în etape, sub formă de 2 celule separate, între 2012–2025 și 2026–2037, însă numai prima celulă a fost parte din proiectul privind implementarea SMID. Capacitatea totală a depozitului este de 3.760.000 metri cubi, din care 1.380.000 metri cubi sunt alocați primei celule (suficient pentru perioada 2012–2025).

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

Related Articles

Back to top button