National

UAIC a primit vizita ambasadorului Elveției în România

Astăzi, 7 octombrie 2021, Excelența Sa Arthur MATTLI, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Confederației Elvețiene în România, a efectuat o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), unde a participat la o întâlnire cu prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rectorul UAIC și prof. univ. dr. Daniela COJOCARU – Prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare.

În cadrul întâlnirii s-a evidențiat buna colaborare pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași o are cu instituțiile de învățământ superior din Elveția. Cooperarea dintre UAIC și instituțiile de învățămât superior din Elveția a demarat în anul 1992, prin acordul încheiat cu Universitatea din Neuchâtel. În prezent, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are încheiate acorduri de parteneriat în cadrul Swiss-European mobility programme cu Universitatea din Fribourg și Universitatea din Lausanne. În perioada 2010-2021, membrii comunității academice a UAIC au efectuat 382 de vizite academice la instituții de învățământ superior, institute și organizații din Confederația Elvețiană.

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER a subliniat, în timpul discuțiilor, importanța cooperării internaționale pentru UAIC și a manifestat intenția de a identifica noi oportunități de colaborăre cu instituții de învățământ superior din Elveția. Excelența Sa Arthur MATTLI a confirmat disponibilitatea pentru  reînnoirea și extinderea acordurilor încheiate între UAIC și instituțiile academice din Elveția, care vor putea beneficia un program de finanțare al Guvernului Elvețian.

Related Articles

Back to top button