National

AUR nu este de acord cu vaccinarea obligatorie a personalului medical

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) se opune vehement demersului legislativ inițiat de PNL și UDMR, conform căruia personalul medical din spitalele publice și private va fi obligat să prezinte dovada vaccinării sau a testării, afirmând că această măsură este una „totalitară” și care „atentează la siguranța națională”.

„Două partide care se pretind de dreapta împing medicii către vaccinarea obligatorie. În loc să respecte libertatea de alegere a fiecăruia, inclusiv cea a medicilor, PNL și UDMR au pornit prigoana. Pentru Cîțu și gașca sa de extremiști, medicii nu mai sunt acum eroii din linia întâi, ci ticăloșii care trebuie puși cu botul pe labe, pentru simplul motiv că refuză să se vaccineze. Aceasta este o gândire bolnavă, totalitară, pe care o condamnăm categoric. În plus, atragem atenția că se atentează la siguranța națională, pentru că mulți medici vor prefera să nu se vaccineze, să rămână fără slujbă și să se judece cu statul, și astfel vom rămâne fără medici și asistenți într-o perioadă de criză sanitară majoră”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

„Statul nu are de unde să știe ce e mai bine pentru fiecare cetățean în parte. Decizia de a te vaccina este o decizie personală, care implică o evaluare foarte personală a riscurilor. AUR se angajează să apere cu toate mijloacele parlamentare și democratice libertatea de alegere a românilor. Suntem ultimii anticorpi la dictatură și vom respinge această inițiativă legislativă, precum și orice alte tentative de restrângeri de drepturi și libertăți și discriminări pe criterii sanitare”, a subliniat deputatul George Simion, copreședinte AUR.

Pentru a estompa discriminarea dintre oamenii vaccinați și cei nevaccinați, AUR a depus la Senat un proiect de lege care prevede sancțiuni cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei, dacă discriminarea vizează o persoană, respectiv cu amendă de la 5.000 de lei la 100.000 de lei, dacă discriminarea vizează o categorie sau un grup de persoane. Potrivit proiectului, emiterea oricărui act normativ care discriminează pe bază de vaccin va fi considerată infracțiune și sancționată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Related Articles

Back to top button